pătuĭác și -ág n., pl. ĭece, ĭege (dim. d. pat). Pódină de păstrat fînu ca să nu-l ajungă umezeala orĭ vitele. (Poate fi și un copac). substantiv neutrupătuĭac
PĂTUIÁC, pătuiace, s. n. Podea improvizată din scânduri, crengi etc., așezată pe furci sau în copaci, pe care se clădește o claie de nutreț (pentru a o feri de vite, de umezeală etc.); pătul1 (5). [Var.: (reg.) pătuiág s. n.] – Pătui (reg. „pătuț” < pat1 + suf. -ui) + suf. -ac. substantiv neutrupătuiac
pătuiac | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pătuiac | pătuiacul |
plural | pătuiace | pătuiacele | |
genitiv-dativ | singular | pătuiac | pătuiacului |
plural | pătuiace | pătuiacelor |