păstorít n. (d. a păstori). Ocupațiunea de păstor: a trăi din păstorit. adjectivpăstorit
păstorít, s.n. – Ocupația, profesiunea de păstor: „Adevărata ocupație a maramureșeanului, aceea fără de care i-ar fi imposibil să trăiască și de care se leagă toată viața lui, cu durerile și deziluziile, cu vraja și frumusețile ei, ocupația pe care a moștenit-o de la părinți și va lăsa-o urmașilor, ocupația care s-a născut din însăși porunca pământului pe care trăiește este creșterea vitelor, păstoritul” (Georgeoni 1936: 15). – Din păstor (< lat. pastor) + -it. adjectivpăstorit
păstorít s. n. adjectivpăstorit
păstorit n. îndeletnicirea păstorului. adjectivpăstorit
PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor (1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. – V. păstori. adjectivpăstorit
păstorí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. păstorésc, imperf. 3 sg. păstoreá; conj. prez. 3 să păstoreáscă verb tranzitivpăstori
păstorì v. fig. a fi păstor sufletesc: Biserica Moldovei sá păstorit de mitropoliți NEGR. verb tranzitivpăstorì
PĂSTORÍ, păstoresc, vb. FV. Tranz. 1. A duce și a supraveghea oile, vitele la pășune; a pășuna. ♦ Intranz. A se ocupa cu păstoritul. 2. Fig. (Folosit și absol.) A conduce, a îndruma conform preceptelor Bisericii. – Din păstor. verb tranzitivpăstori
2) păstorésc v. intr. (d. păstor). Funcționez ca păstor: mulțĭ anĭ a păstorit. V. tr. Conduc ca păstor sufletesc: episcopu păstorește biserica. verb tranzitivpăstoresc
păstorit | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | păstorit | păstoritul | păstorită | păstorita |
plural | păstoriți | păstoriții | păstorite | păstoritele | |
genitiv-dativ | singular | păstorit | păstoritului | păstorite | păstoritei |
plural | păstoriți | păstoriților | păstorite | păstoritelor |