pușcăríre s. f., g.-d. art. pușcărírii; pl. pușcăríri substantiv femininpușcărire
PUȘCĂRÍRE, pușcăriri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a pușcări și rezultatul ei. – V. pușcări. substantiv femininpușcărire
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă verb tranzitivpușcări
pușcărì v. a bate cu artileria: tunurile pușcăriră cetatea BĂLC. verb tranzitivpușcărì
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ari. verb tranzitivpușcări
pușcărésc v. tr. (d. pușcar). Vechĭ. Bombardez. verb tranzitivpușcăresc
pușcărire | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pușcărire | pușcărirea |
plural | pușcăriri | pușcăririle | |
genitiv-dativ | singular | pușcăriri | pușcăririi |
plural | pușcăriri | pușcăririlor |