pușcáre s. f., g.-d. art. pușcắrii; pl. pușcắri substantiv femininpușcare
PUȘCÁRE, pușcări, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a pușca și rezultatul ei. – V. pușca. substantiv femininpușcare
pușcár m. (d. pușcă; rus. puškári, tunar; bg. sîrb. puškar, armurier). Vechĭ. Artilerist, tunar. substantiv masculinpușcar
pușcărí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pușcărésc, imperf. 3 sg. pușcăreá; conj. prez. 3 să pușcăreáscă verb tranzitivpușcări
pușcărì v. a bate cu artileria: tunurile pușcăriră cetatea BĂLC. verb tranzitivpușcărì
PUȘCĂRÍ, pușcăresc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Înv.) A trage cu tunul. – Pușcă + suf. -ari. verb tranzitivpușcări
pușcărésc v. tr. (d. pușcar). Vechĭ. Bombardez. verb tranzitivpușcăresc
pușcări | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)pușcări | pușcărire | pușcărit | pușcărind | singular | plural | ||
pușcărind | pușcăriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | pușcăresc | (să)pușcăresc | pușcăream | pușcării | pușcărisem | |
a II-a (tu) | pușcărești | (să)pușcărești | pușcăreai | pușcăriși | pușcăriseși | ||
a III-a (el, ea) | pușcărește | (să)pușcăreai | pușcărea | pușcări | pușcărise | ||
plural | I (noi) | pușcărim | (să)pușcărim | pușcăream | pușcărirăm | pușcăriserăm | |
a II-a (voi) | pușcăriți | (să)pușcăriți | pușcăreați | pușcărirăți | pușcăriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | pușcăresc | (să)pușcărească | pușcăreau | pușcăriră | pușcăriseră |