putérnic, -ă adj. (d. putere cu suf. slav. -nic). Plin de putere, robust, viguros: om, cal, puternic; vegetațiune puternică. Plin de forță mecanică, de energie chimică, termică, ș. a.: locomotivă puternică, remediŭ puternic, lumină puternică (vie, intensă). Violent, impetuos: vînt puternic. Tare, plin de forță: armată puternică. Bogat și cu armata mare: țară puternică. Fig. Care poate produce efecte marĭ: presa jidănească e încă foarte puternică. S. m. Cel care e la putere, la guvern, care e bogat, bine situat: puterniciĭ zileĭ. Adv. Cu putere, violență, impetuos, energic: a striga puternic, vîntu bătea puternic, medicamentu a lucrat puternic. adjectivputernic
puternic a. și m. 1. robust, viguros; 2. care are multă putere, care poate impune voința sa: puternicii lumii; 3. fig. capabil de a produce un efect mare: o elocvență puternică. adjectivputernic
PUTÉRNIC, -Ă, puternici, -ce, adj. 1. (Despre ființe; p. ext. despre părți ale corpului lor) Care are o mare putere fizică; tare, voinic, viguros. ♦ (Despre obiecte) Rezistent, solid, tare. ♦ (Despre părți ale feței oamenilor) Pronunțat, proeminent, accentuat. 2. (Despre mașini, unelte) Care posedă o forță mecanică sau motrice ridicată; care acționează cu putere și cu efect, care dezvoltă o energie mare. 3. (Despre voce, sunete) Tare, intens. ♦ (Despre lumină sau surse de lumină) Viu, intens. ♦ (Despre senzații, sentimente) Adânc, profund, pătrunzător. ♦ (Despre ape curgătoare) Cu debit sporit și cu rapiditate mare. ♦ (Despre substanțe chimice, medicamente etc.) Care are un efect imediat și vizibil. 4. Care are influență, autoritate; care deține putere; însemnat prin situația sau prin rolul său. ♦ (Substantivat, m.) Persoană care ocupă un loc de frunte, care deține o poziție influentă în societate. 5. înzestrat cu o mare forță (organizatorică, politică, economică etc.); capabil de acțiuni de mare amploare. 6. Fig. Important prin conținutul său; p. ext. temeinic. Argument puternic. – Putere + suf. -nic. adjectivputernic
puternicésc v. tr. și intr. Vechĭ. Îs puternic, stăpînesc. verb tranzitivputernicesc
puternici | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)puternici | puternicire | puternicit | puternicind | singular | plural | ||
puternicind | puterniciți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | puternicesc | (să)puternicesc | puterniceam | puternicii | puternicisem | |
a II-a (tu) | puternicești | (să)puternicești | puterniceai | puterniciși | puterniciseși | ||
a III-a (el, ea) | puternicește | (să)puterniceai | puternicea | puternici | puternicise | ||
plural | I (noi) | puternicim | (să)puternicim | puterniceam | puternicirăm | puterniciserăm | |
a II-a (voi) | puterniciți | (să)puterniciți | puterniceați | puternicirăți | puterniciserăți | ||
a III-a (ei, ele) | puternicesc | (să)puternicească | puterniceau | puterniciră | puterniciseră |