pustietáte f. (d. pustie). Pustie, deșert, singurătate: a străbate pustietatea Sahareĭ, a locui în pustietate. – În P. P. pustieșag, pl. urĭ. substantiv femininpustietate
pustietáte (-ti-e-) s. f., g.-d. art. pustietắții; (locuri) pl. pustietắți substantiv femininpustietate
PUSTIETÁTE, pustietăți, s. f. 1. Regiune lipsită de vegetație (și nepopulată de oameni). ♦ Loc izolat, puțin umblat. 2. Singurătate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -ătate. substantiv femininpustietate
pustietate substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | pustietate | pustietatea |
plural | pustietăți | pustietățile | |
genitiv-dativ | singular | pustietăți | pustietății |
plural | pustietăți | pustietăților |