puroi definitie

purói (puroáie), s. n. – Coptură, materie galben-verzuie. – Var. punoi, puroaie. Mr. prońu, proańe. Origine obscură. Pare legat de lat. pūs, pūris, prin intermediul unui der. *pūrōnium (Pușcariu 1410; Candrea-Dens., 1482; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 170). Cuvînt de uz înv. (sec. XVI) și general (ALR, I, 130). În fonetismul lui poate să fi intervenit o contaminare cu familia sl. roi „mulțime de albine, furnicar”, cf. bg. poroi „puhoi”, sb. porojati „roi”, sb. poriti „a tăia, a defrișa”. – Der. puroi, vb. (a supura); puroios, adj. (cu puroi, infectat). substantiv neutrupuroi

puróĭ n., pl. oaĭe (lat. pus, púris, puroĭ, cu sufixu -oĭ). V. supurez). Coptură, o materie albicĭoasă semi-lichidă care se formează în buboaĭe, flegmoane ș. a. – În est punoĭ. Vechĭ și puroaĭe, f., pl. puroĭ. substantiv neutrupuroĭ

purói s. n., pl. puroáie substantiv neutrupuroi

PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. – Lat. *puronium (< pus, -ris). substantiv neutrupuroi

puroiu n. materie deasă ce se formează în abscese sau răni. [Lat. *PURONIUM (din PUS)]. substantiv neutrupuroiu