purice definitie

purice, purici s. m. 1. țintă la bocanc. 2. (la pl.) paraziți pe o imagine de la televizor. substantiv masculinpurice

púrice (est) și púrece (vest) m. (lat. pûlex, púlicis, it. pulce, sard. pulege, pv. piuse, fr. puce, sp. pg. pulga). Un insect [!] dipter negru parazit pe corpu omuluĭ și animalelor și care scapă de urmărire pin [!] sărire (púlex irritans). A nu face puricĭ într´un loc, a nu rămînea mult acolo. Țintă cu gămălia mare care se bate în talpa încălțămintelor ca să nu se roadă. – Și púric (nord). substantiv masculinpurice

púrice s. m., pl. púrici substantiv masculinpurice

purice m. V. purece. substantiv masculinpurice

Purece m. V. Aprodul Purece. substantiv masculinpurece

púrice (púrici), s. m. – 1. Insectă parazitară (Pulex irritans). – 2. Joc care constă în a prinde din zbor o minge. – 3. Culoare la cărțile de joc, reprezentată la scară redusă la colțul cărților. – 4. Cuișor, țintă de bătut pingele. – Var. puric, purec(e). Mr. puric, megl. puric, purițe, istr. purec. Lat. pūlĭcem (Pușcariu 1408; Candrea-Dens., 1479; REW 6816), cf. vegl. pulko, it. pulce (mil. püres, logud. púlige), port. piuse, fr. puce, cat. pussa, sp., port. pulga. – Der. purica (var. pureca, mr. puric), vb. (a curăța de purici; a examina, a recunoaște), din lat. pūlĭcāre (Densusianu, Hlr., 165; Pușcariu 1407; Candrea-Dens., 1479; REW 6817), cf. logud. puligare, și probabil it. piluccare, cat. pellucar, fr. éplucher; puricărie, s. f. (mulțime de purici); puricariță (var. puricică, puricioasă), s. f. (plantă, Pulicaria vulgaris); puricaș, s. m. (insectă, Podura nivalis); puricătură, s. f. (bătaie); puricel, s. m. (cuișor; pl., terci de mălai cu grăsime sau unt); purici, vb. (a bate ținte; Mold., a așeza bîrnele care, după tencuială, formează peretele casei țărănești); puricos, adj. (cu purici). – Din rom. provine mag. purecsa (Candrea-Dens., 1479). substantiv masculinpurice

PÚRICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (în basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante; a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus; (Entom.) purice-de-apâ = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul coffajului, sub armături etc. [Var.: púrece, púrec s. m.] – Lat. pulex, -icis. substantiv masculinpurice

purice flaușat expr. om sărac / nevoiaș. substantiv masculinpuriceflaușat

púrice-de-ápă (crustaceu) s. m., pl. púrici-de-ápă substantiv masculinpurice-de-apă

Aprodul Purice m. 1. eroul unei poeme de Costache Negruzzi: din el s’ar trage, după tradițiune, neamul domnesc al Movileștilor; 2. sat nou în jud. Neamțu cu vr’o 30 de familii. substantiv masculinaprodulpurice

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui substantiv masculinmoartea-puricelui

a nu face mulți purici expr. a nu sta mult timp într-un loc. substantiv masculinanufacemulțipurici

a i se face inima cât un purice expr. a se speria foarte tare. substantiv masculinaisefaceinimacâtunpurice

nici cât să chiorăști un șoarece / cât o ciupitură de purice / cât negru sub unghie / cât un vârf de ac expr. deloc. substantiv masculinnicicâtsăchiorăștiunșoarece