PUNCȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a puncționa și rezultatul ei. [Pron. -ți-o-. / < puncționa]. substantiv femininpuncționare
PUNCȚIONÁRE, puncționări, s. f. Acțiunea de a puncționa. [Pr.: -ți-o-] – V. puncționa. substantiv femininpuncționare
PUNCȚIONÁ vb. I. tr. A face puncții. [Pron. -ți-o-. / < fr. ponctionner]. verb tranzitivpuncționa
PUNCȚIONÁ vb. tr. a face o puncție. (< fr. ponctionner) verb tranzitivpuncționa
PUNCȚIONÁ, puncționez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o puncție. [ Pr.: -ți-o-] – Din fr. ponctionner (după punct). verb tranzitivpuncționa
puncționare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | puncționare | puncționarea |
plural | puncționări | puncționările | |
genitiv-dativ | singular | puncționări | puncționării |
plural | puncționări | puncționărilor |