puncta definitie

PUNCTÁ vb. I. tr. 1. A însemna, a presăra cu puncte; (gram.) a pune semne de punctuație. ♦ (Tehn.) A marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (Fig.) A sublinia, a marca, a accentua. 3. (Sport) A însemna punctele unei partide sau ale unei etape. [Var. punta vb. I. / după fr. ponctuer, pointer]. verb tranzitivpuncta

PUNCTÁ vb. tr. 1. a însemna, a presăra (o suprafață) cu puncte. ◊ (tehn.) a marca o piesă cu ajutorul punctatorului. 2. (fig.) a sublinia, a scoate în evidență, a accentua. 3. (sport) a obține puncte într-o întrecere; a înregistra punctele unei partide. (după fr. pointer) verb tranzitivpuncta

punctá (a ~) (punc-ta) vb., ind. prez. 3 puncteáză verb tranzitivpuncta

PUNCTÁ, punctez, vb. I. Tranz. 1. A face sau a forma puncte care ies în evidență pe un fond mai larg, de obicei de altă culoare; a face să apară ceva ca niște puncte pe o suprafață. ♦ Fig. A scoate în evidență, a sublinia, a marca. 2. (Sport) A însemna punctele fiecărei partide sau etape câștigate. ◊ A obține puncte printr-un joc sportiv. 3. A asambla provizoriu două piese care urmează să fie sudate prin câteva puncte de sudură executate de-a lungul liniei de sudură. – Din punct (după fr. pointer). verb tranzitivpuncta

*punctéz v. tr. (d. punct; fr. pointer, d. point, punct. V. pontez). Însemn cu un punct saŭ cu puncte: i e o literă punctată. Linie punctată, trasă numaĭ cu puncte. verb tranzitivpunctez