puls definitie

PULS s.n. 1. Dilatare și contractare ritmică a arterelor datorită pompării sângelui de către inimă în întregul corp. 2. Ritm, mers. [Cf. fr. pouls, lat. pulsum]. substantiv neutrupuls

PULS s. n. 1. dilatație fiziologică ritmică a arterelor, datorită pompării sângelui de către inimă în întregul corp; pulsație (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ŭl = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus) substantiv neutrupuls

*puls n., pl. urĭ (lat. pulsus. V. im-puls). Fiziol. Bătaĭa saŭ zvîcniturile pe care le produce în artere sîngele împins de inimă. Fig. Starea lucrurilor, a spiritelor. A pipăi pulsu, a pune degetu ca să constațĭ număru bătăilor pe minut, și decĭ starea sănătățiĭ. Fig. A sonda situațiunea în politică și afacerĭ. substantiv neutrupuls

puls s. n., pl. púlsuri substantiv neutrupuls

puls n. bătaia arterelor produsă prin mișcarea sângelui: a pipăi pulsul cuiva. substantiv neutrupuls

PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva)pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietura mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus. substantiv neutrupuls