puhoi definitie

puhói (puhoáie), s. n. – Torent, șuvoi. – Var. pohoi, povoi. Sl. povonĭ (Tiktin; Candrea; cf. Cihac, II, 284). – Der. puhoială (var. pohoială, povoială), s. f. (torent); puhoier, s. m. (uliu, Milvus regalis). substantiv neutru puhoi

povóĭ, pohóĭ și (est) puhóĭ n., pl. oaĭe (vsl. povonĭ, potop, inundațiune, povodĭnŭ, inundațiune, d. voda, apă. V. adăpoĭ). Torent, șivoĭ [!], apă impetuoasă de rîŭ saŭ de ploaĭe. substantiv neutru povoĭ

puhóĭ, V. povoĭ. substantiv neutru puhoĭ

puhói s. n., pl. puhoáie substantiv neutru puhoi

puhoí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. puhoiéște, imperf. 3 sg. puhoiá; conj. prez. 3 să puhoiáscă substantiv neutru puhoi

PUHÓI¹, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦ Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează cu repeziciune în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) în cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [Var.: (reg.) pohói, povói s. n.] – Din sl. povonĩ. substantiv neutru puhoi

PUHOͲ, pers. 3 puhoiește, vb. IV. Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦ Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din puhoi¹. substantiv neutru puhoi

puhoiu n. V. pohoiu: curg dușmanii în puhoiu EM. substantiv neutru puhoiu