reduceri si promotii 2018
Definitie public - ce inseamna public - Dex Online
Alege sensul dorit: public - adjectiv public - verb tranzitiv

public definitie

PÚBLIC, -Ă adj. 1. (Op. privat) Care privește tot poporul, care aparține întregii națiuni. ♦ Care poate fi folosit de toată lumea. 2. Care se petrece, care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. Care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. ♦ Opinie publică = v. opinie. // s.n. 1. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume. 2. Totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. [Cf. fr. public, it. pubblico, lat. publicus]. adjectiv public

PÚBLIC, -Ă I. adj. 1. care privește tot poporul, aparține întregii națiuni. ◊ care poate fi folosit de toată lumea. ◊ (despre persoane) care ocupă o funcție de stat. 2. care are loc în fața unei adunări de oameni. 3. care vine de la colectivitate, la care participă întreaga colectivitate. II. s. n. 1. colectivitate mare de oameni; mulțime. 2. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință. (< lat. publicus, fr. public) adjectiv public

públic1 (pu-blic) adj. m., pl. públici; f. públică, pl. públice adjectiv public

públic2 (pu-blic) s. n. adjectiv public

PUBLIC, -Ă, publici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. sg. Colectivitate mare de oameni; mulțime, lume; spec. totalitatea persoanelor care asistă la un spectacol, la o conferință etc. ◊ Marele public = ansamblu de persoane considerate în raport cu participarea la un eveniment cultural, social, artistic etc. ◊ Loc. adj. și adv. În public = (care are loc) în fața unui anumit număr de persoane, în văzul lumii. 2. Adj. Care aparține unei colectivități umane sau provine de la o asemenea colectivitate; care privește pe toți, la care participă toți. ◊ Opinie publică = părere, judecată a colectivității; p. ext. public (1). ♦ Care are loc în prezența unui mare număr de oameni. 3. Adj. Al statului, de stat; care privește întregul popor; pus la dispoziția tuturor. ◊ Viața publică = viața politică-administrativă a unui stat; activitatea unei persoane în legătură cu funcțiile de stat pe care le ocupă. Grădină publică = parc. Drept public = subîmpărțire mai veche a dreptului, care se ocupa de relațiile persoanelor cu statul. Forță publică = poliție. Datorie publică = datorie a statului, rezultată din împrumuturi interne și externe. învățământ public sau instrucție, școală publică = învățământ sau școală organizate și controlate de stat. ♦ (Despre persoane) Care ocupă o funcție în stat. – Din lat. publicus, fr. public. adjectiv public

públic (públică), adj. – Obștesc, general. Fr. publique.Der. publică, s. f. (republică), din lat. res publica, cf. pol. publika (Tiktin), sec. XVIII, înv.; publica (var. înv. publicarisi), vb., din lat. publicare, var. cu suf. ngr. -isi; publicui, vb. (înv., a publica); publicați(un)e, s. f., din fr. publication; publicist, s. m., din fr. publiciste; publicitate, s. f., din fr. publicité; republică, s. f., din fr. république; republican, adj., din fr. républicain. adjectiv public

public a. 1. care privește pe un popor întreg: interes public; 2. în folosul tuturora: grădină publică; 3. cunoscut de toată lumea: svon public; 4. care se face de față cu toți: vânzare publică. ║ n. 1. poporul în genere: a linguși gustul publicului; 2. număr mare de persoane reunite: un public ales; în public, înaintea tuturora. adjectiv public

1) *públic, -ă adj. (lat. públicus, din *populicus, *poplicus, d. pópulus, popor. V. popor). Al poporuluĭ întreg: interes public. Comun, p. toată lumea: local public, grădină publică. Al statuluĭ: funcționar public. Știut de toțĭ: zvon public. Care se face de față cu toțĭ orĭ la care are drept´să [!] asiste toțĭ: vînzare publică, ședință publică. Dreptu public, dreptu care studiază constituțiunea și drepturile statelor. Ministeru public, magistrațiĭ care anchetează în numele statuluĭ (procuroru). Vĭața publică, vĭața politică. S. n. Poporu în general, maĭ ales partea instruită saŭ de care e vorba: negustoru trebuĭe să știe gustu publiculuĭ. Lume, oamenĭ, oameniĭ dintr´o adunare oare-care: publicu dintr´un teatru, dintr´o grădină, de la o paradă. Marele public, tot publicu instruit: a ajunge ilustru în marele public. În public, înaintea tuturor, în fața lumiĭ: a vorbi în public. Adv. În mod public, publicamente, în public: a declara public. adjectiv public

2) *públic, a v. tr. (lat. público, -áre). Fac cunoscut în public: ofițeru stăriĭ civile publică actele de căsătorie. Fac cunoscut pin [!] ziar, pun în ziar: ziaru publică o știre noŭă. Tipăresc p. a răspîndi în public, daŭ la lumină, scot: a publica o carte. – Pe la 1800 publicarisésc (cu sufix ngr.) și -césc (rus. -publikovátĭ). verb tranzitiv public

PUBLICÁ vb. tr. a tipări, a face să apară (o carte, un articol etc.). ◊ a edita. (< lat. publicare) verb tranzitiv publica

publicá (a ~) (pu-bli-) vb., ind. prez. 3 públică verb tranzitiv publica

publicà v. 1. a face public și notoriu; 2. a spune în public, a divulga; 3. a tipări și pune în vânzare: a publica o carte, un ziar. verb tranzitiv publicà

PUBLICÁ vb. I. tr. A tipări (o carte, un articol etc.). a face să apară; a difuza. [P.i. públic. / < lat. publicare, cf. it. pubblicare]. verb tranzitiv publica

PUBLICÁ, públic, vb. I. Tranz. A face cunoscut tuturor ceva prin tipărire, afișare etc.; a face să apară, a tipări cărți, articole, informații etc. – Din lat. publicare. verb tranzitiv publica

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului public

public   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular public publicul publică publica
plural publici publicii publice publicele
genitiv-dativ singular public publicului publice publicei
plural publici publicilor publice publicelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z