reduceri si promotii 2018
Definitie pușcă - ce inseamna pușcă - Dex Online

pușcă definitie

púșcă f., vechĭ pușic (Nec. 2, 389), pl. puștĭ și (sud) pușcĭ (vsl. pušĭka, pușcă, d. vgerm. puhsa, buhsa, ngerm. büchse, toc, cutie, pușcă, durdă, care vine d. lat. *buxta; bg. sîrb. ceh. puška, pușcă; pol. puszka, pușcă, rus. puška, tun; ung. puska, pușcă. V. bucșă, busolă, pușculiță și pușcocĭ). Vechĭ. Mold. Tun. Azĭ. Armă de foc portativă compusă dintr´o țeavă lungă de vre-un metru fixată pe un condac orĭ pat (V. cocoș, percusor, pedică; archebuză, durdă, flintă, muschetă, pistol, revolver, sineață, șișanea). Împușcătură, pocnitură de pușcă: s´a auzit o pușcă. Fig. Soldat armat cu pușcă: a scoate la luptă atîtea miĭ de puștĭ. Pușcă de apă (vechĭ), tulumbă. Adv. Fam. Gol pușcă, gol pistol, gol ca țeava puștiĭ, absolut nud. A te duce pușcă, a te duce glonț, direct și răpede [!]. substantiv feminin pușcă

púșcă s. f., g.-d. art. púștii; pl. puști substantiv feminin pușcă

púșcă (púști), s. f.1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s. m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s. f. (foc de pușcă); pușcar, s. m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s. f. (împușcătură); pușcaș, s. m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s. n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s. f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s. m. (deținut); pușcuță, s. f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s. f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărie „temniță” trebuie explicat prin faptul că vreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsa „cutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234). substantiv feminin pușcă

pușcă f. 1. od., în Mold., tun: tunuri ce Moldovenii numiau puști BĂLC.; 2. azi, armă portativă de foc, lungă de un metru până la un metru și jumătate. [Slav. PUȘĬKA (din nemț. Büchse)]. ║ adv. 1. gol ca o pușcă; 2. repede înainte: mă duceam pușcă la moară. substantiv feminin pușcă

PÚȘCĂ, puști, s. f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ◊ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ◊ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun.(Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka. substantiv feminin pușcă

pușcócĭ (Olt. Munt. vest) n., pl. oace, și pișcoace (Gorj) f., pl. ocĭ (cp. cu rus. pisčókŭ, fluĭeraș, și cu bg. piskúnĭ, fluĭer. V. și piscoĭ). Pocnitoare pe care șĭ-o fac copiiĭ dintr´un cotor de soc orĭ de cucútă încărcat cu doŭă dopurĭ de cîlț, pe care le împing c´un huludeț. – În Munt. est pușcoĭ, n., pl. oaĭe, în Mold. pușcă de soc, la Hațeg piscoañĭe. substantiv feminin pușcocĭ

care pălăria? / pielea? / pușca mea? expr. care naiba? substantiv feminin carepălăria

cine pălăria / pielea / pușca mea? expr. cine naiba? substantiv feminin cinepălăria

púșcă-mitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére substantiv feminin pușcă-mitralieră

pușc, V. împușc. verb tranzitiv pușc

pușcá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 púșcă; conj. prez. 3 să púște verb tranzitiv pușca

PUȘCÁ, puse, vb. I. Tranz. și intranz. (înv. și pop.) A împușca. ♦ Intranz. A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. – Din pușca. verb tranzitiv pușca

împúșc, a v. tr. (d. pușcă. Se conj. ca mușc). Ucid orĭ rănesc descărcînd pușca saŭ altă armă de foc: a împușca un lup. V. intr. Trag cu pușca: nu maĭ tot împușcațĭ, măĭ băĭețĭ! V. refl. Copilu s´a împușcat în picĭor. Iron. A împușca francu, a umbla morțiș să cîștigĭ măcar un franc. A fugi, a te duce (ca) împușcat, a fugi, a te duce grabnic (ca glonțu ĭeșit din pușcă). – Și pușc (nord): pe Onuță l-aŭ pușcat; aŭ să mă puște; eĭ m´alungă și mă pușcă (Sadov. VR. 1928, 1, 52). verb tranzitiv împușc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pușcă

pușcă   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pușcă pușca
plural puști puștile
genitiv-dativ singular puști puștii
plural puști puștilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z