prăvitúră f., pl. ĭ (d. prăvesc, privesc). Cdr. Ps. S. Aplecare, înclinare. substantiv femininprăvitură
prăvitură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prăvitură | prăvitura |
plural | prăvituri | prăviturile | |
genitiv-dativ | singular | prăvituri | prăviturii |
plural | prăvituri | prăviturilor |