prunc definitie

prunc (prúnci), s. m. – Copil mic. Origine incertă. Pare să ducă spre un sl. *prątče, dim. al lui prątŭ „nuielușă”, cf. bg. prăčica, prăčka, sb. prut(ka) „nuia”. În acest caz, rezultatul inițial din rom. ar fi *prunci, cu sing. reconstituit după pl. Pentru semantism, cf. mlădiță, vlăstar, sp. vástago. Celelalte explicații nu sînt convingătoare: din mag. poronty „cuibar” ‹ sl. porodŭ „naștere” (Cihac, II, 522; Tiktin); din lat. privignus (Philippide, Principii, 148); din lat. *puerunculus redus la *pueruncus (Pușcariu, Dscor., I, 602; Drăganu, Dacor., VI, 260; REW 6808a; cf. contra Rosetti, I, 161), a cărui der. și scurtare par la fel de improbabile); din sl. prąka (Conev 59); din lat. proventus (Scriban). substantiv masculin prunc

prunc (înv., pop.) s. m., pl. prunci substantiv masculin prunc

prunc m. copil de țâță (până la trei ani). [Ung. PORONGY]. substantiv masculin prunc

prunc m. (lat. proventus, lucru provenit, progenitură, puĭ, trecînd pin [!] fazele *proent, *pruínt, *prunt [de unde vine ung. poronty, porongy], apoĭ prunc după junc. Cp. cu crunt). Copil, maĭ ales care suge încă saŭ e ținut în brațe. – Dim. pruncușor, -uléț, pruncúț. Fem. pruncă, pl. e, copilă, fetiță (Trans. P. P.). substantiv masculin prunc

prunc, -i, s.m. – 1. Copil (în general). 2. Fiu. 3. Băiat; cocon. – Cuvânt autohton (Russu 1981); Lat. puerunculus (MDA); Cuv. rom. preluat în magh. (1. poronty. 2. prunkuj. 3. pruncs) (Bakos 1982). substantiv masculin prunc

PRUNC, prunci, s. m. 1. (Înv. și pop.) Copil (indiferent de vârstă sau sex); (sens curent) copil în primele luni de viață. 2. (Înv. și reg.) Copil în raport cu părinții săi; fiu. – Et. nec. substantiv masculin prunc

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului prunc

prunc   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular prunc pruncul
plural prunci pruncii
genitiv-dativ singular prunc pruncului
plural prunci pruncilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z