reduceri si promotii 2018
Definitie provocare - ce inseamna provocare - Dex Online

provocare definitie

PROVOCÁRE s.f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; (spec.) ațâțare, instigare. [< provoca]. substantiv feminin provocare

PROVOCÁRE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca) substantiv feminin provocare

provocare, provocări s. f. (bun.) situație dificilă, dar incitantă, care pune la încercare calitățile, priceperea, îndemânarea cuiva. substantiv feminin provocare

provocáre s. f., g.-d. art. provocắrii; pl. provocắri substantiv feminin provocare

PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; provocație. – V. provoca. substantiv feminin provocare

*provocațiúne f. (lat. provocátio, -óbis. V. vocațiune). Acțiunea de a provoca. Act pin [!] care provocĭ (saŭ hîrtie care ar conținea [!] cuvinte provocatoare): a răspunde uneĭ provocațiunĭ. – Și -áție, dar maĭ des -áre. substantiv feminin provocațiune

*provóc, a v. tr. (lat. próvoco, -áre. – Se conj. ca convoc). Chem, ațîț. excit: a provoca la revoltă. Sfidez, chem la duel: Francisc I l-a provocat pe Carol Chintu. Mă port agresiv așa în cît [!] adversaru să ĭasă la luptă. Ațîț la pofte. Cauzez, produc: o vorbă care provoacă rîsu, opĭu provoacă somnu. verb tranzitiv provoc

provocá (a ~) vb., ind. prez. 3 provoácă verb tranzitiv provoca

provocà v. 1. a împinge ațâțând: a provoca la revoltă; 2. a cauza: a provoca vărsături; 3. a desfide: a provoca la duel. verb tranzitiv provocà

PROVOCÁ vb. I. tr. 1. A întărâta, a ațâța. ♦ A împinge (pe cineva) în acțiuni nesocotite sau necinstite; a instiga. 2. A cauza, a determina. ♦ A produce ceva cu intenție; a stârni. 3. A chema la luptă, la o întrecere, la o discuție etc. [P.i. provóc, 3,6 -oácă. / < fr. provoquer, it., lat. provocare]. verb tranzitiv provoca

PROVOCÁ vb. tr. 1. a îndemna, a stimula printr-un act de sfidare; a ațâța, a instiga. 2. a cauza, a determina. 3. a chema la luptă, la o întrecere etc. (< fr. provoquer, lat. provocare) verb tranzitiv provoca

PROVOCÁ, provóc, vb. I. Tranz. 1. A ațâța, a întărâta, a incita pe cineva (sfidându-l); spec. (Jur.) a aduce pe cineva (prin acte de violență, lezarea demnității sau alte fapte ilicite) într-o stare de surescitare favorabilă comiterii unei infracțiuni. 2. A avea drept urmare; a determina, a constitui, a cauza, a prilejui, a pricinui. ♦ Spec. A produce intenționat un eveniment, un proces, un fenomen; a stârni. 3. A chema, a invita pe cineva să participe la o competiție, la o întrecere. – Din fr. provoquer, lat. provocare. verb tranzitiv provoca

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului provocare

provocare   substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular provocare provocarea
plural provocări provocările
genitiv-dativ singular provocări provocării
plural provocări provocărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z