provenință f. 1. ceeace se transportă dintr’o țară într’alta: marfă de provenință străină; 2. origină: provenința unei datini. substantiv feminin provenință
PROVENIÉNȚĂ s.f. Origine, obârșie; locul de unde provine ceva. [Pron. -ni-en-. / < germ. Provenienz]. substantiv feminin proveniență
PROVENIÉNȚĂ s. f. origine, obârșie; locul de unde provine ceva. (< it. provenienza, germ. Provenienz, fr. provenance) substantiv feminin proveniență
*proveniență f., pl. e (d. a proveni, după con- și pre-veniență; fr. provenance). Origine: marfă de proveniență străină, avere de proveniență dubioasă. Marfă, obĭect provenit: proveniențele țărilor infectate îs supuse carantineĭ. – Fals provenință. substantiv feminin proveniență
proveniénță (-ni-en-) s. f., g.-d. art. proveniénței; pl. proveniénțe substantiv feminin proveniență
PROVENIÉNȚĂ, proveniențe, s. f. Loc de unde vine sau provine ceva; origine, obârșie, prevenire. [Pr.: -ni-en-, – Var.: (înv.) provenință s. f.] – Din fr. provenance, it. provenienza. substantiv feminin proveniență
| proveniență | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | proveniență | proveniența |
| plural | proveniențe | proveniențele | |
| genitiv-dativ | singular | proveniențe | provenienței |
| plural | proveniențe | proveniențelor | |