PROTÉZĂ s.f. 1. Aparat, piesă care înlocuiește un organ (sau o parte dintr-un organ) al corpului. ♦ Înlocuire chirurgicală a unui organ cu o piesă artificială. 2. (Fon.) Adăugare a unui sunet la începutul unui cuvânt fără ca acesta să-și schimbe înțelesul. [Var. prosteză s.f. / < fr. prothèse, cf. gr. prosthesis]. substantiv femininproteză
PROTÉZĂ s. f. 1. aparat, piesă medicală care înlocuiește un membru sau (o parte dintr-) un organ al corpului. ♦ ~ dentară = proteză pe care se fixează dantura falsă. 2. (fon.) adăugare a unui sunet la începutul unui cuvânt, fără ca acesta să-și schimbe înțelesul. (< fr. prothèse, lat., gr. prosthesis) substantiv femininproteză
*protéză f., pl. e (vgr. próthesis, proĭect, confundat cu prósthesis, adaus). V. prosteză. substantiv femininproteză
protéză (înlocuitor al unui organ/membru) s. f., g.-d. art. protézei; pl. protéze substantiv femininproteză
proteză f. 1. Gram. adăogarea unei litere inițiale fără a schimba sensul: alămâie, amiros; 2. operațiune chirurgicală prin care un organ absent e înlocuit cu altul: proteză dentară. substantiv femininproteză
PROTÉZĂ, proteze, s. f. 1. Aparat sau piesă medicală care înlocuiește un organ, un membru, o parte dintr-un membru amputat sau un conduct natural al corpului omenesc ori pe care se fixează o dantură falsă. ♦ Operație chirurgicală prin care se înlocuiește un organ, un membru al corpului etc. printr-o proteză (1). 2. (Fon.) Apariție accidentală a unei vocale la începutul unui cuvânt care începe cu o consoană, fără a se schimba înțelesul cuvântului. – Din fr. prothèse. substantiv femininproteză
*prostéză f., pl. e (vgr. prósthesis, adaus, suplement, ajutor. V. teză). Gram. Punerea unuĭ sunet în aintea [!] unuĭ cuvînt, ca alămîĭe, scobor îld. lămîĭe, cobor. Chir. Înlocuirea unuĭ organ scos, ca: un dinte fals, un picĭor de lemn ș. a. Organ fals pus în locu celuĭ natural. – Ob., dar fals proteză. substantiv femininprosteză
*protezá (a ~) vb., ind. prez. 3 protezeáză verb tranzitivproteza
PROTEZÁ, protezez, vb. I. Tranz. A înlocui chirurgical cu o proteză membre sau organe ale corpului. – De la proteză. verb tranzitivproteza
proteza substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)proteza | protezare | protezat | protezând | singular | plural | ||
protezând | protezați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | protezez | (să)protezez | protezam | protezai | protezasem | |
a II-a (tu) | protezezi | (să)protezezi | protezai | protezași | protezaseși | ||
a III-a (el, ea) | protezează | (să)protezai | proteza | proteză | protezase | ||
plural | I (noi) | protezăm | (să)protezăm | protezam | protezarăm | protezaserăm | |
a II-a (voi) | protezați | (să)protezați | protezați | protezarăți | protezaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | protezează | (să)protezeze | protezau | protezară | protezaseră |