prostie definitie

prostíe f. (d. prost s.). Vechĭ. Simplicitate, naivitate. Azĭ. Defectu de a fi prost, fără minte. Faptă de prost: mare prostie și afacerea asta ! substantiv femininprostie

prostíe s. f., art. prostía, g.-d. art. prostíei; pl. prostíi, art. prostíile substantiv femininprostie

prostie f. 1. lipsă de minte, de bun simț; 2. vorbă sau faptă proastă. substantiv femininprostie

PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie. substantiv femininprostie

în prostie expr. (peior.) excesiv, exagerat de mult. substantiv femininînprostie

taxă pe prostie expr. bani jucați la jocurile de noroc din sistemul Loteriei Naționale. substantiv feminintaxăpeprostie