prostíe f. (d. prost s.). Vechĭ. Simplicitate, naivitate. Azĭ. Defectu de a fi prost, fără minte. Faptă de prost: mare prostie și afacerea asta ! substantiv femininprostie
prostíe s. f., art. prostía, g.-d. art. prostíei; pl. prostíi, art. prostíile substantiv femininprostie
PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie. substantiv femininprostie
taxă pe prostie expr. bani jucați la jocurile de noroc din sistemul Loteriei Naționale. substantiv feminintaxăpeprostie
prostie substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prostie | prostia |
plural | prostii | prostiile | |
genitiv-dativ | singular | prostii | prostiei |
plural | prostii | prostiilor |