prooroc definitie

proróc m. (vsl. pro-rokŭ, profet, d. prorešti, -rekon, a preciza. V. no-roc, so-roc, pre-recuĭesc). Profet, prezicător. – Și prooroc, după prooratic. Fem. -roacă, pl. e. substantiv masculinproroc

proroc m. profet: Daniil prorocul. [Slav. PROROKŬ]. ║ a. profetic: cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace EM. substantiv masculinproroc

prooróc (prooróci), s. m. – Profet. – Var. proroc și der. Mr. pruuroc. Sl. prorokŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 295). Rezultatul oo ‹ o a fost explicat de Graur, BL, III, 50, drept „brisure” a vocalei între doi r; dar situațiile invocate nu sînt convingătoare, cf. creer, greer, proor. Pentru ca „brisure” să fie efectivă, ca în cazul de față, ar trebui să se adauge condiția unui o posterior; astfel ar fi vorba mai curînd de o disimilare vocalică, cf. prolog, care se pronunță vulgar proolog. – Der. prooroci, vb. (a profetiza, a prezice); proorocie, s. f. (profețire); proorociță, s. f. (profetesă), din sl. proročica; proorocesc, adj. (profetic); proorocea, s. f. (Olt., ultima recitare pe care o fac colindătorii de la Crăciun după ce au colindat); prorocestvui, vb. (înv., a prezice), din sl. proročistovovati. substantiv masculinprooroc

prooróc, V. proroc. substantiv masculinprooroc

PROORÓC s. m. v. proroc. substantiv masculinprooroc