pronunțare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimepronunțare
- Vezi aici mai multe rimepronunțare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupr
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupro
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
PRONUNȚÁRE s.f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (spec.; jur.) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța]. substantiv femininpronunțare
*pronunțáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a pronunța. Modu de a pronunța (de a articula): pronunțarea jargonuluĭ ĭudeo-german. substantiv femininpronunțare
pronunțáre s. f., g.-d. art. pronunțắrii; pl. pronunțắri substantiv femininpronunțare
pronunțare f. 1. acțiunea de a pronunța: pronunțarea vorbelor; 2. mod de a pronunța; 3. declarațiunea deciziunii unui tribunal: pronunțarea unei sentințe. substantiv femininpronunțare
PRONUNȚÁRE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța. substantiv femininpronunțare
*pronúnț, a -á v. tr. (lat. pronuntiare. V. a-nunț). Rostesc, articulez: a pronunța un cuvînt străin. Rostesc, dezvolt: a pronunța un discurs. Declar bazat pe lege: tribunalu a pronunțat deciziunea. V. refl. Mă exprim, îmĭ manifest părerea saŭ intențiunea: el s´a pronunțat pentru acțiune. verb tranzitivpronunț
PRONUNȚÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărâre etc. 3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronúnț. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer]. verb tranzitivpronunța
pronunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 pronúnță verb tranzitivpronunța
PRONUNȚÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer) verb tranzitivpronunța
pronunțà v. 1. a emite prin graiu, a articula neted: a pronunța vorbe; 2. a rosti: a pronunța un discurs; 3. a declara cu autoritate: a pronunța o sentință; 4. a-și da părerea: nu mă pronunț. verb tranzitivpronunțà
PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer. verb tranzitivpronunța
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluipronunțare
| pronunțare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | pronunțare | pronunțarea |
| plural | pronunțări | pronunțările | |
| genitiv-dativ | singular | pronunțări | pronunțării |
| plural | pronunțări | pronunțărilor | |