pronunțare definitie

PRONUNȚÁRE s.f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei; pronunție; (spec.; jur.) dare a unei sentințe; sentință pronunțată. [< pronunța]. substantiv feminin pronunțare

*pronunțáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a pronunța. Modu de a pronunța (de a articula): pronunțarea jargonuluĭ ĭudeo-german. substantiv feminin pronunțare

pronunțáre s. f., g.-d. art. pronunțắrii; pl. pronunțắri substantiv feminin pronunțare

pronunțare f. 1. acțiunea de a pronunța: pronunțarea vorbelor; 2. mod de a pronunța; 3. declarațiunea deciziunii unui tribunal: pronunțarea unei sentințe. substantiv feminin pronunțare

PRONUNȚÁRE, pronunțări, s. f. Acțiunea de a (se) pronunța și rezultatul ei. – V. pronunța. substantiv feminin pronunțare

*pronúnț, a v. tr. (lat. pronuntiare. V. a-nunț). Rostesc, articulez: a pronunța un cuvînt străin. Rostesc, dezvolt: a pronunța un discurs. Declar bazat pe lege: tribunalu a pronunțat deciziunea. V. refl. Mă exprim, îmĭ manifest părerea saŭ intențiunea: el s´a pronunțat pentru acțiune. verb tranzitiv pronunț

PRONUNȚÁ vb. I. 1. tr. A articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ♦ A ține, a rosti (un discurs). 2. tr., refl. (Jur.) A face cunoscut, a comunica o sentință, o hotărâre etc. 3. refl. A-și spune părerea; a lua atitudine. [P.i. pronúnț. / < lat. pronuntiare, cf. it. pronunziare, fr. prononcer]. verb tranzitiv pronunța

pronunțá (a ~) vb., ind. prez. 3 pronúnță verb tranzitiv pronunța

PRONUNȚÁ vb. I. tr. a articula, a rosti (sunete, silabe, cuvinte). ◊ a ține, a rosti (un discurs). II. tr., refl. (jur.) a decide în urma unor dezbateri, a comunica o sentință, o hotărâre etc. III. refl. a-și spune părerea; a opina. (< lat. pronuntiare, fr. prononcer) verb tranzitiv pronunța

pronunțà v. 1. a emite prin graiu, a articula neted: a pronunța vorbe; 2. a rosti: a pronunța un discurs; 3. a declara cu autoritate: a pronunța o sentință; 4. a-și da părerea: nu mă pronunț. verb tranzitiv pronunțà

PRONUNȚÁ, pronunț, vb. I. 1. Tranz. A emite, a rosti sunete, silabe, cuvinte, propoziții, fraze; a articula. ♦ A ține un discurs, o cuvântare etc. 2. Tranz. A da o hotărâre, o sentință judecătorească; a declara ceva în virtutea autorității cu care este învestit. 3. Refl. A-și spune părerea, a-și da avizul; a lua atitudine. – Din lat. pronuntiare, fr. prononcer. verb tranzitiv pronunța

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pronunțare

pronunțare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pronunțare pronunțarea
plural pronunțări pronunțările
genitiv-dativ singular pronunțări pronunțării
plural pronunțări pronunțărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z