profanare definitie

PROFANÁRE s.f. Acțiunea de a profana și rezultatul ei; pângărire, necinstire; profanațiune. [< profana]. substantiv femininprofanare

profanáre s. f., g.-d. art. profanắrii; pl. profanắri substantiv femininprofanare

PROFANÁRE, profanări, s. f. Acțiunea de a profana și rezultatul ei; profanațiune. – V. profana. substantiv femininprofanare

*profanațiúne f. (lat. profanatio, -ónis). Acțiunea de a profana, sacrilegiŭ, pîngărire. – Și -áție și -áre. substantiv femininprofanațiune

PROFANÁ vb. I. tr. A pângări; (p. ext.) a necinsti. [< fr. profaner, cf. lat. profanare]. verb tranzitivprofana

PROFANÁ vb. tr. a pângări; (p. ext.) a necinsti. (< fr. profaner, lat. profanare) verb tranzitivprofana

profaná (a ~) vb., ind. prez. 3 profaneáză verb tranzitivprofana

profanà v. 1. a nu trata cu respect cele sfinte sau a le întrebuința la scopuri profane; 2. fig. a face un uz nedemn: a profana amiciția. verb tranzitivprofanà

PROFANÁ, profanez, vb. I. Tranz. A trata fară respectul cuvenit lucruri considerate sfinte, a pângări; p. ext. a batjocori, a necinsti, a terfeli. – Din fr. profaner, lat. profanare. verb tranzitivprofana

*profanéz v. tr. (lat. profanare, d. profanus, profan). Pîngăresc, spurc, întrebuințez în mod nelegiuit cele sacre: a profana potiru. Fig. A-țĭ profana talentu cu oamenĭ care nu te pricep. verb tranzitivprofanez

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiprofanare

profanare substantiv feminin		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	profanare	profanarea
nominativ-acuzativ	plural	profanări	profanările
genitiv-dativ	singular	profanări	profanării
genitiv-dativ	plural	profanări	profanărilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z