procuror definitie

PROCURÓR s.m. 1. Magistrat, membru al parchetului (II) [în DN]. 2. Membru al procuraturii care supraveghează justa aplicare a legilor și care susține acuzarea într-un proces ca reprezentant al statului. [< fr. procureur]. substantiv masculin și femininprocuror

PROCURÓR s. m. 1. magistrat, membru al parchetului (III). 2. membru al procuraturii, care exercită atribuțiile ce revin acesteia. (< fr. procurer) substantiv masculin și femininprocuror

PROCUROR apăsător, câine roșu, cuvântător, doveditor, întrebător, mâncător de oameni, rechin, țap roșu, uliu, vultur. substantiv masculin și femininprocuror

*procurór m. (fr. procureur [d. procurer, a procura], care corespunde cu lat. procurator). Magistrat care are rol de acuzator public la tribunale în crime și delicte și care face parte din parchet. (Cînd îs 2-3 secțiunĭ la un tribunal, unu se numește prim procuror. În armată, acuzatoru public se numește comisar regal). Procuror general, procuror de curte (de apel, de casațiune). substantiv masculin și femininprocuror

procurór s. m., pl. procuróri substantiv masculin și femininprocuror

procuror m. magistrat însărcinat de ministerul public pe lângă Curți și tribunale: prim-procuror, procuror general. substantiv masculin și femininprocuror

PROCURÓR, procurori, s. m. Magistrat membru al Parchetului, care are rolul de a exercita acțiunea penală și de a susține acuzarea; membru al procuraturii, care decide trimiterea infractorilor în fața justiției, susține acuzarea în procesele judiciare, supraveghează justa aplicare a legilor și reprezintă interesele statului într-un proces. – Din fr. procureur. substantiv masculin și femininprocuror

!prim-procurór s. m., art. prim-procurórul; pl. prim-procuróri, art. prim-procurórii substantiv masculin și femininprim-procuror