Alege sensul dorit: procurator -substantiv masculin procurator -substantiv masculin și feminin

procurator definitie

*procuríst m. (germ. prokurist, d. prokura, procură). Procurator în afacerĭ comerciale. – Se poate zice foarte bine procurator. substantiv masculinprocurist

PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova și Veneția. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur. substantiv masculinprocurator

PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator) substantiv masculinprocurator

procuratór (procuratóri), s. m. – Împuternicit, înalt magistrat. Lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin). substantiv masculinprocurator

*procuratór m. (lat. procurator. V. curator). Magistrat care guverna o provincie și strîngea birurile la vechiĭ Romanĭ: Pilat era procuratoru Iudeiĭ. Unu din principaliĭ magistrațĭ în republica Genoveĭ și Venețiiĭ odinioară. Jur. Acela care e împuternicit de altu să lucreze în numele luĭ. (Fem. procuratoáre). – Maĭ vechĭ -átor (pol. prokurator), avocat. V. procator și vechil. substantiv masculinprocurator

procuratór s. m., pl. procuratóri substantiv masculinprocurator

procurator m. 1. magistrat roman, locțiitorul împăratului în provincii: Pilat era procuratorul Iudeii; 2. magistrat în unele republici italiene din evul-mediu (Veneția, Genova); 3. Jur. cel ce are puterea de a lucra pentru altul: părțile interesate vor putea fi reprezentate prin un procurator. substantiv masculinprocurator

PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberii, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneția și Genova, în Evul Mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris. substantiv masculinprocurator

*procuríst m. (germ. prokurist, d. prokura, procură). Procurator în afacerĭ comerciale. – Se poate zice foarte bine procurator. substantiv masculin și femininprocurist

PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova și Veneția. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur. substantiv masculin și femininprocurator

procuratór s. m., pl. procuratóri substantiv masculin și femininprocurator

PROCURATÓR s. m. 1. magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, cu strângerea dărilor și cu repartizarea cheltuielilor. 2. înalt demnitar în vechile republici italiene Genova și Veneția. 3. mandatar însărcinat să apere interesele unei alte persoane. (< fr. procurateur, lat. procurator) substantiv masculin și femininprocurator

procuratór (procuratóri), s. m. – Împuternicit, înalt magistrat. Lat. procurator (sec. XVIII), cf. pol. prokurator (Tiktin). substantiv masculin și femininprocurator

*procuratór m. (lat. procurator. V. curator). Magistrat care guverna o provincie și strîngea birurile la vechiĭ Romanĭ: Pilat era procuratoru Iudeiĭ. Unu din principaliĭ magistrațĭ în republica Genoveĭ și Venețiiĭ odinioară. Jur. Acela care e împuternicit de altu să lucreze în numele luĭ. (Fem. procuratoáre). – Maĭ vechĭ -átor (pol. prokurator), avocat. V. procator și vechil. substantiv masculin și femininprocurator

procurator m. 1. magistrat roman, locțiitorul împăratului în provincii: Pilat era procuratorul Iudeii; 2. magistrat în unele republici italiene din evul-mediu (Veneția, Genova); 3. Jur. cel ce are puterea de a lucra pentru altul: părțile interesate vor putea fi reprezentate prin un procurator. substantiv masculin și femininprocurator

PROCURATÓR, procuratori, s. m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberii, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneția și Genova, în Evul Mediu. 3. Persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris. substantiv masculin și femininprocurator

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiprocurator

procurator  substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular procurator procuratorul
plural procuratori procuratorii
genitiv-dativ singular procurator procuratorului
plural procuratori procuratorilor
procurator  substantiv masculin masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular procurator procuratorul procuratoare procuratoarea
plural procuratori procuratorii procuratoare procuratoarele
genitiv-dativ singular procurator procuratorului procuratoare procuratoarei
plural procuratori procuratorilor procuratoare procuratoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z