procurare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeprocurare
- Vezi aici mai multe rimeprocurare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupr
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupro
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
PROCURÁRE s.f. Acțiunea de a procura și rezultatul ei. [< procura]. substantiv femininprocurare
procuráre s. f., g.-d. art. procurắrii; pl. procurắri substantiv femininprocurare
PROCURÁRE, procurări, s. f. Acțiunea de a procura și rezultatul ei.; – V. procura. substantiv femininprocurare
*procúr, a -á v. tr. (lat. pro-curare, d. pro, pentru, și curare, a îngriji). Daŭ, fac să capete: a procura cuĭva alimente, un post, o informațiune. Îmĭ procur, capăt pin [!] căutare, ĭaŭ: îmĭ procur cărțĭ de la librărie, apă din fîntînă. V. furnizez. verb tranzitivprocur
PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer]. verb tranzitivprocura
PROCURÁ vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare) verb tranzitivprocura
procurá (a ~) vb., ind. prez. 3 procúră verb tranzitivprocura
procurà v. 1. a face să capete: a procura un post; 2. a fi cauza, a produce: macul procură somnul; 3. a obține cu oarecari greutăți: a-și procura o carte rară. verb tranzitivprocurà
PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurér, lat. procurare. verb tranzitivprocura
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiprocurare
| procurare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | procurare | procurarea |
| plural | procurări | procurările | |
| genitiv-dativ | singular | procurări | procurării |
| plural | procurări | procurărilor | |