procura definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeprocura
- Vezi aici mai multe rimeprocura
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupr
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cupro
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cura
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuura
procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri substantiv femininprocură
procură f. 1. putere dată altuia de a lucra în numele său; 2. act prin care se dă această putere. substantiv femininprocură
PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura) substantiv femininprocură
PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure]. substantiv femininprocură
*procúră f., pl. ĭ, ca prescurĭ (it. procura, d. procurare, a îngriji de afacerile altuĭa; rus. prokúra, germ. prokura. V. cură). Împuternicire dată altuĭa de a lucra în numele tăŭ. Actu autentic (hîrtia) pin [!] care se arată că se acordă această împuternicire. V. autorizare, mandat, plenipotență. substantiv femininprocură
PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică și poate acționa în numele acesteia; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura. substantiv femininprocură
*procúr, a -á v. tr. (lat. pro-curare, d. pro, pentru, și curare, a îngriji). Daŭ, fac să capete: a procura cuĭva alimente, un post, o informațiune. Îmĭ procur, capăt pin [!] căutare, ĭaŭ: îmĭ procur cărțĭ de la librărie, apă din fîntînă. V. furnizez. verb tranzitivprocur
PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer]. verb tranzitivprocura
PROCURÁ vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare) verb tranzitivprocura
procurá (a ~) vb., ind. prez. 3 procúră verb tranzitivprocura
procurà v. 1. a face să capete: a procura un post; 2. a fi cauza, a produce: macul procură somnul; 3. a obține cu oarecari greutăți: a-și procura o carte rară. verb tranzitivprocurà
PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurér, lat. procurare. verb tranzitivprocura
Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluiprocura
| procura substantiv feminin | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a)procura | procurare | procurat | procurând | singular | plural | ||
| procurând | procurați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | procur | (să)procur | procuram | procurai | procurasem | |
| a II-a (tu) | procuri | (să)procuri | procurai | procurași | procuraseși | ||
| a III-a (el, ea) | procură | (să)procurai | procura | procură | procurase | ||
| plural | I (noi) | procurăm | (să)procurăm | procuram | procurarăm | procuraserăm | |
| a II-a (voi) | procurați | (să)procurați | procurați | procurarăți | procuraserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | procură | (să)procure | procurau | procurară | procuraseră | ||