PROCÚRĂ s. f. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat. (< germ. Procura) substantiv feminin procură
PROCÚRĂ s.f. Împuternicire prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat; act scris (oficializat) de împuternicire. [< fr. procure]. substantiv feminin procură
*procúră f., pl. ĭ, ca prescurĭ (it. procura, d. procurare, a îngriji de afacerile altuĭa; rus. prokúra, germ. prokura. V. cură). Împuternicire dată altuĭa de a lucra în numele tăŭ. Actu autentic (hîrtia) pin [!] care se arată că se acordă această împuternicire. V. autorizare, mandat, plenipotență. substantiv feminin procură
procúră s. f., g.-d. art. procúrii; pl. procúri substantiv feminin procură
procură f. 1. putere dată altuia de a lucra în numele său; 2. act prin care se dă această putere. substantiv feminin procură
PROCÚRĂ, procuri, s. f. Împuternicire legalizată prin care cineva poate reprezenta o persoană fizică sau juridică și poate acționa în numele acesteia; (concr.) act prin care se dă această împuternicire; mandat. – Din germ. Prokura. substantiv feminin procură
*procúr, a -á v. tr. (lat. pro-curare, d. pro, pentru, și curare, a îngriji). Daŭ, fac să capete: a procura cuĭva alimente, un post, o informațiune. Îmĭ procur, capăt pin [!] căutare, ĭaŭ: îmĭ procur cărțĭ de la librărie, apă din fîntînă. V. furnizez. verb tranzitiv procur
PROCURÁ vb. I. tr. 1. A achiziționa, a face rost de ceva. 2. A produce, a pricinui. [P.i. procúr. / < fr. procurer]. verb tranzitiv procura
PROCURÁ vb. tr. 1. a face rost de ceva; a achiziționa. 2. a produce, a pricinui. (< fr. procurer, lat. procurare) verb tranzitiv procura
procurá (a ~) vb., ind. prez. 3 procúră verb tranzitiv procura
procurà v. 1. a face să capete: a procura un post; 2. a fi cauza, a produce: macul procură somnul; 3. a obține cu oarecari greutăți: a-și procura o carte rară. verb tranzitiv procurà
PROCURÁ, procúr, vb. I. Tranz. 1. A face rost de ceva, a obține ceva, a achiziționa. 2. A produce, a provoca, a pricinui. – Din fr. procurér, lat. procurare. verb tranzitiv procura
| procură | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | procură | procura |
| plural | procuri | procurile | |
| genitiv-dativ | singular | procuri | procurii |
| plural | procuri | procurilor | |