privít s. n. adjectivprivit
privit n. privire: chipuri mândre la privit AL. adjectivprivit
PRIVÍT s. n. Faptul de a privi; priveală. -V. privi. adjectivprivit
privítă (-te), s. f. – 1. Legătură de nuia. – 2. Piesă metalică ce îmbracă leuca de la car. – Var. (3) priviță. Sl. previti „a lega”, cf. sb. previjati „a lega” (Candrea). În Olt. și Trans. Cu ultimul sens indică o contaminare cu pleviță. substantiv femininprivită
privíță f., pl. e (sîrb. prevornica, id.). Ban. Olt. Bc. Traversă, spătează [!] (la o loĭtră, la o scară, la un crîsnic ș. a.). – În Rț. príviță. Pe aĭurea, préviță și pléviță, feru care acopere [!] partea de jos a leŭciĭ. (Cp. și cu plev). temporarpriviță
privitéz v. tr. (pol. przywitać, rus. privĭetitĭ). Dos. N. Cost. Salut, urez bună venire. – Și privistuluĭésc (rus. privĭetstvovátĭ). temporarprivitez
privită | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | privită | privita |
plural | privite | privitele | |
genitiv-dativ | singular | privite | privitei |
plural | privite | privitelor |