privilegiu definitie

PRIVILÉGIU s.n. Înlesnire, drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. ♦ (Jur.) Drept de care se bucură o persoană (juridică sau fizică) de a fi preferată la plată înaintea altora. [Pron. -giu, pl. -ii, -iuri. / < lat. privilegium, cf. it. privilegio, fr. privilège]. substantiv neutru privilegiu

PRIVILÉGIU s. n. 1. drept acordat cuiva de a se bucura de avantaje deosebite. 2. (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat la plată înaintea altora. (< fr. privilège, lat. privilegium) substantiv neutru privilegiu

privilégiu [giu pron. giu] s. n., art. privilégiul; pl. privilégii, art. privilégiile (-gi-i-) substantiv neutru privilegiu

privilegiu n. 1. drept sau folos particular acordat cuiva: Revoluțiunea cea mare franceză a distrus vechile privilegii; 2. act ce conține concesiunea unui privilegiu: tipografii aveau înainte privilegii pentru cărțile lor; 3. facultate particulară, dar natural: rațiunea e privilegiul omului. substantiv neutru privilegiu

*privilégiŭ n. (lat. privilegium, d. privus, privat, și lex, légis, lege)). Prerogativă, avantaj, favoare, drept personal pe care nu-l aŭ și alțiĭ și care e stabilit de uz orĭ acordat de suveran: privilegiile nobilimiĭ odinioară, privilegiu dat de Roman-Vodă al Moldoveĭ la 4 Aŭgust 1447 Sașilor din Brașov. Lege specială făcută p. o societate: Banca Națională a Româniiĭ are privilegiu de a emite hîrtiĭ de bancă. Fig. Dar al naturiĭ saŭ al soarteĭ: frumuseța [!] e mare privilegiŭ. – Pe la 1800-1860 priviléghie, f. (rus. privilégiĭa). V. scutire, pronomie, preferență [!]. substantiv neutru privilegiŭ

PRIVILÉGIU, privilegii, s. n. Avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor; (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc. ♦ Spec. (Jur.) Drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale. ♦ P. gener. Drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva. [Pl. și: (înv.) privilegiuri] – Din fr. privilège, lat. privilegium. substantiv neutru privilegiu