PRIVAȚIÚNE s.f. Pierdere, suprimare, lipsă a unui drept, a unui bun, a unui avantaj. ♦ (La pl.) Lipsă, sărăcie; abținere voită. [Pron. -ți-u-. / cf. fr. privation, lat. privatio]. substantiv femininprivațiune
PRIVAȚIÚNE s. f. faptul de a (se) priva; (pl.) lipsuri, sărăcie. (< fr. privation, lat. privatio) substantiv femininprivațiune
privațiúne f. (lat. privátio, -ónis). Acțiunea de a priva. Lipsa unuĭ avantaj, uneĭ facultățĭ: privațiunea drepturilor civile, a vederiĭ. Pl. nevoĭ, suferințe: am suferit multe privațiunĭ. substantiv femininprivațiune
privațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. privațiúnii; pl. privațiúni substantiv femininprivațiune
privați(un)e f. 1. lipsire de un bine sau de lucruri necesare: mari privațiuni; 2. abținere voluntară dela ceva: a-și impune privațiuni. substantiv femininprivațiune
PRIVAȚIÚNE, privațiuni, s. f. Faptul de a fi privat sau de a se priva de ceva; (de obicei la pl.) lipsă, sărăcie, mizerie. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. privation. substantiv femininprivațiune
privațiune | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | privațiune | privațiunea |
plural | privațiuni | privațiunile | |
genitiv-dativ | singular | privațiuni | privațiunii |
plural | privațiuni | privațiunilor |