pritoci definitie

pritocí (pritocésc, pritocít), vb. – A transvaza, a deșerta. – Var. Mold. pitroci. – Mr. pitrocire. Sl. pritočiti, cuvînt citat de Miklosich, Lexicon, 685, fără sens cunoscut, dar care trebuie să-l aibă pe cel din rom., din sl. točiti „a agita”, cf. bg. pretoči, slov. pritočiti, cu același sens (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Conev 63), și bg. točam › megl. tuțǫș, țuțiri „a scoate moare de varză” (Capidan 306). Pascu, I, 62, derivă în mod greșit mr. din piatră. – Der. pritoacă, s. f. (vas pentru transportul strugurilor); pritoc, s. n. (pritocire); pritoceală, s. f. (transvazare). verb tranzitivpritoci

pritoci, pritocesc v. t. (er. – d. bărbați) 1. a avea contact sexual cu o femeie. 2. a ejacula. verb tranzitivpritoci

pritocì v. a turna dintr’un vas într’altul: a pritoci vinul. [Slav. PRITOČITI, a transvaza]. verb tranzitivpritocì

pritocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pritocésc, imperf. 3 sg. pritoceá; conj. prez. 3 să pritoceáscă verb tranzitivpritoci

PRITOCÍ, pritocesc, vb. IV. Tranz. A turna vinul dintr-un butoi în altul, după fermentație, pentru a-l limpezi (prin separarea de drojdia care s-a lăsat la fund); p. gener. a turna un lichid dintr-un vas în altul. ♦ A scoate și a turna la loc, de mai multe ori la rând, zeama dintr-un vas cu murături, cu varză acră, pentru a dizolva sarea depusă la fund. ♦ Fig. A muta dintr-un loc în altul. – Din bg. pretoča, sb. pretočiti. verb tranzitivpritoci

pritocésc și pretocésc v. tr. (vsl. *prĭe-točiti, a pritoci, d. točiti, a topi, a vărsa, a cĭopli la strug; sîrb. pretočiti, a pritoci. V. tocesc). Vîntur moarea ca să se acrească și să pătrundă în toate părțile de o potrivă [!], transvazez vinu ca să-l ĭaŭ de pe drojdie. Fig. A pritoci cele învățate, a le limpezi revăzîndu-le. – În est pitrocesc. V. răvăcesc. verb tranzitivpritocesc