priponi, priponesc v. t. a aresta, a închide. verb tranzitivpriponi
priponí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. priponésc, imperf. 3 sg. priponeá; conj. prez. 3 să priponeáscă verb tranzitivpriponi
priponì v. a lega vitele, calul de pripon: murgușoru-mi priponesc AL. verb tranzitivpriponì
PRIPONÍ, priponesc, vb. IV. Tranz. 1. A lega un animal de (sau cu) un pripon. ♦ A pune piedică la picioarele animalelor (ca să nu-poată fugi). ♦ A lega de un pripon o ambarcațiune. 2. P. gener. A imobiliza, a fixa ceva (prin legare); a lega. – Din pripon. verb tranzitivpriponi
priponésc v. tr. (d. pripon). Leg țeapăn ca să nu se poată depărta: a priponi o vită, o plută. verb tranzitivpriponesc
a se priponi în făcăleț expr. (obs. – d. femei) a avea contact sexual (cu un bărbat). verb tranzitivasepriponiînfăcăleț
priponi verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)priponi | priponire | priponit | priponind | singular | plural | ||
priponind | priponiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | priponesc | (să)priponesc | priponeam | priponii | priponisem | |
a II-a (tu) | priponești | (să)priponești | priponeai | priponiși | priponiseși | ||
a III-a (el, ea) | priponește | (să)priponeai | priponea | priponi | priponise | ||
plural | I (noi) | priponim | (să)priponim | priponeam | priponirăm | priponiserăm | |
a II-a (voi) | priponiți | (să)priponiți | priponeați | priponirăți | priponiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | priponesc | (să)priponească | priponeau | priponiră | priponiseră |