pripon definitie

pripón (pripoáne), s. n. – 1. Odgon, funie cu care se leagă un animal la un țăruș. – 2. Stîlp, țăruș care servește la legat. – 3. Cîrmac, undiță, paragat. Sl. prĕponŭ „obstacol” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 293; Conev 57), cf. sl. pripona, cuvînt cu sens obscur (Miklosich, Lexicon, 677), bg., sb., cr. pripon. – Der. priponi, vb. (a lega un animal la un țăruș, mai ales un cal sau o capră; Arg., a încătușa); priponeală, s. f. (acțiunea de a lega). substantiv neutrupripon

pripon, pripoane s. n. arestare; condamnare. substantiv neutrupripon

pripón n., pl. oane (vsl. prĭeponŭ împedecare, d. penti-pĭnon, a răstigni; sîrb. rus. prepóna, pedică [!]. V. pinten, opintesc). Funie lungă cu care se leagă vita la păscut, și cu cel-lalt capăt se leagă de un țăruș care se bate în pămînt. Dun. Sfoară saŭ funie de care-s legate maĭ multe sforicele (petile) de al căror capăt e legată o undiță în care s´a pus nadă și cu care se prind crapiĭ ș. a. V. carmac și șamandră. substantiv neutrupripon

pripón s. n., pl. pripoáne substantiv neutrupripon

pripón, -oane, s.n. – Bucată de lemn de la baza stâlpilor (la porțile de lemn maramureșene); streajă, cățel (Nistor 1977: 22). – Din sl. prĕponŭ „obstacol„, cf. srb. pripon (DER). substantiv neutrupripon

pripon n. 1. par de care se leagă vitele, calul, la păscut: paște murgul la pripon POP.; 2. cărligel cu nadă de pescuit. [Serb. PRIPON]. substantiv neutrupripon

PRIPÓN, pripoane, s. n. 1. Funie sau odgon cu care se leagă vitele la păscut; țăruș înfipt în pământ de care se prinde această funie sau acest odgon. ♦ Funie care servește la legarea de mal sau la tragerea la mal a unei ambarcațiuni; țăruș de care se leagă o ambarcațiune la țănn, cu care se fixează un cort etc. 2. Șir de cârlige cu nadă pentru pescuit. – Din sb. pripon. substantiv neutrupripon