PRIMOGENITÚRĂ s.f. Prioritatea pe care o are cel dintâi născut dintre frați (mai ales în familiile nobile și domnitoare). [< fr. primogéniture, cf. lat. primogenitus < primus – întâi, gignere – a naște]. substantiv femininprimogenitură
PRIMOGENITÚRĂ s. f. prioritate pe care o are cel dintâi născut între frați (în familiile nobile și domnitoare). (< fr. primogéniture) substantiv femininprimogenitură
*primogenitúră f., pl. ĭ (d. lat. primo-génitus, maĭ întîĭ născut; fr. primogéniture, it. primogenitura). Calitatea de a fi primu născut: pentru un blid de linte, Isav șĭ-a vîndut dreptu de primogenitură. substantiv femininprimogenitură
primogenitúră (rar) s. f., g.-d. art. primogenitúrii substantiv femininprimogenitură
primogenitură f. întâietate de naștere: dreptul de primogenitură, privilegiu ce atribuia fiului întâiu născut cea mai mare parte a moștenirii (obiceiu încă existent în Anglia). substantiv femininprimogenitură
PRIMOGENITÚRĂ s. f. (Livr.; mai ales în familiile domnitoare, princiare, nobiliare) Întâietate, prioritate pe care o are (în unele țări) cel dintâi născut dintre mai mulți frați în dobândirea anumitor drepturi; primogenit. – Din fr. primogéniture. substantiv femininprimogenitură
primogenitură | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | primogenitură | primogenitura |
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular | primogenituri | primogeniturii |
plural | — | — |