priléj n., pl. urĭ (d. prilejesc). Ocaziune: am găsit prilej să plec cu eĭ. Vechĭ. Pricină, motiv: prilej de rîs. Pretext. Mold. L. V. Bogăție, avere. – Vechĭ și -égĭ și pîrlegĭ. Azĭ în Cov. pîrlej, ocaziune. substantiv neutruprilej
PRILÉJ, prilejuri, s. n. 1. Ocazie, împrejurare; moment oportun. ◊ Expr. (Înv. și reg.) Vreme cu prilej = moment potrivit, favorabil. 2. Pretext, motiv. – Din bg. prilež. substantiv neutruprilej
prilej substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prilej | prilejul |
plural | prilejuri | prilejurile | |
genitiv-dativ | singular | prilej | prilejului |
plural | prilejuri | prilejurilor |