PRIGÓN s. m. (În expr.; despre animale de tracțiune) Din (sau la) prigon = înhămat (sau înjugat) la mijloc (între înaintași și rotași). – Comp. ucr. pryhin, -honu. substantiv neutruprigon
prigón n., pl. oane (nsl. prigon, rus. prigon, vite aduse p. vînzare). Est. Locu din mijloc la jug (avînd o păreche [!] de vite înainte și alta înapoĭ): boĭ în prigon (saŭ prigonarĭ). – Și progon (rus. progón, mînare) în Herson. substantiv neutruprigon
prigon substantiv neutru | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prigon | prigonul |
plural | prigoane | prigoanele | |
genitiv-dativ | singular | prigon | prigonului |
plural | prigoane | prigoanelor |