prieten definitie

priéten (priéteni), s. m. – Amic. – Var. înv. priiaten, Mold. prietin, Trans. pretin, Olt. preten. Sl. prijateli (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 291), cf. bg. prijatel (› mr. priiatil), sb., cr. prijatelj. Alterarea consoanei finale, pe care Tiktin o explică prin analogie cu ieftin, se datorează mai curînd unei confuzii cu sl. prijętinŭ „plăcut”. – Der. prietenă, s. f. (amică); prietenesc, adj. (amical); prietenește, adv. (ca un prieten); prietenie, s. f. (amiciție); prietenos, adj. (amical, afabil); prieteșug, s. n. (prietenie); împrieteni, vb. (a se face prieten, refl., a lega prietenie); neprieten, s. m. (dușman); neprietenos, adj. (vrăjmaș). substantiv masculin și femininprieten

prieten, prieteni s. m. (iron.) rus; sovietic. substantiv masculin și femininprieten

priéten (vest) și -in (est), -ă s. (vsl. priĭatelĭ, amic, și priĭatĭnŭ, plăcut, d. priĭati, a prii; bg. priĭatel, amic, priĭaten, plăcut; rus. priĭátelĭ, amic). Amic. – În nord prétin. Vechĭ priétel, prietnic și priátin. substantiv masculin și femininprieten

priéten (pri-e-) s. m., pl. priéteni substantiv masculin și femininprieten

prieten m. amic. [Vechiu-rom.: priiaten = slav. PRIĬATELĬ]. substantiv masculin și femininprieten

PRIETÉN, -Ă, prieteni, -e, s. m. și f. Persoană de care cineva este legat printr-o afecțiune deosebită, bazată pe încredere și stimă reciprocă, pe idei sau principii comune; amic. ♦ Amant, iubit. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietín, -ă s. m. și f.] – Din sl. prijatelĩ. substantiv masculin și femininprieten

priétenă (pri-e-) s. f., g.-d. art. priétenei; pl. priétene substantiv masculin și femininprietenă

prieteni la cataramă / la toartă expr. prieteni foarte buni, prieteni nedespărțiți. substantiv masculin și femininprietenilacataramă

a fi prieten la cataramă / la toartă (cu cineva) expr. a fi prieten foarte bun (cu cineva). substantiv masculin și femininafiprietenlacataramă