pretor definitie

PRÉTOR s.m. 1. Înalt magistrat care avea un rang imediat inferior consulului în vechea Romă. 2. (În trecut) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. Șeful administrativ al unei plăși. [< lat. praetor, cf. fr. préteur]. substantiv masculin pretor

PRÉTOR s. m. 1. magistrat roman cu rang imediat inferior consulului. 2. (în trecut) persoană pe lângă marile unități militare, cu atribuții în timp de război sau de mobilizare în poliția administrativă și judiciară. 3. reprezentant al puterii centrale într-o plasă, cu atribuții administrative și de poliție. (< lat. praetor) substantiv masculin pretor

prétor s. m., pl. prétori substantiv masculin pretor

pretor m. administrator de plasă cu putere de judecător. substantiv masculin pretor

prétor și (maĭ bine) pretór m. (lat. praetor, -óris, contras din *praeitor, d. prae-ire, a merge înainte. V. pĭer, per). Magistrat care venea după consul și care împărțea dreptatea în vechea Romă și ajunsese apoĭ și duce militar, guvernator de provinciĭ și dătător de edicte de legĭ. Astăzĭ, judecător militar în timp de războĭ. (Odată cu mobilizarea armateĭ, se numește pe lîngă fie-care comandament de mare unitate cîte un pretor; cel de la marele cartier general al armateĭ poartă titlu de marele pretor. Pretoriĭ judecă și reprimă imediat micile infracțiunĭ care ar turbura [!] liniștea și disciplina armateĭ. Jurisdicțiunea lor se întinde numaĭ asupra cantinierilor, căruțașilor, spălătoreselor și altor civilĭ care urmează armata în puterea uneĭ permisiunĭ speciale, asupra vagabonzilor și hoților și asupra captivilor de războĭ grade inferioare. Eĭ nu judecă de cît [!] delictele pedepsite cu cel mult 6 lunĭ de închisoare saŭ 200 de francĭ antebelicĭ amendă și despăgubirile pînă la 100 de francĭ. Pentru delicte maĭ marĭ există consiliu de războĭ și de reviziune). De la anu 1925, administrator de plasă. V. suprefect [!] și chestor. substantiv masculin pretor

PRÉTOR, pretori, s. m. 1. Magistrat roman cu înalte atribuții judiciare (și care adesea guverna o provincie romană). 2. (În vechea armată) Persoană numită pe lângă marile unități militare, cu atribuții în poliția administrativă și judiciară în timp de război. 3. (În vechea organizare administrativă a României) Reprezentant al conducerii centrale într-o plasă, având atribuții administrative și de poliție. – Din lat. praetor, -oris. substantiv masculin pretor

*pretóriŭ n. (lat. pretorium). Locu din prejuru [!] cortuluĭ unuĭ general roman. Pin [!] ext. Tribunalu pretoruluĭ care judecă. Garda împăratuluĭ roman: prefectu pretorĭuluĭ. Azĭ, incinta uneĭ judecătoriĭ, unuĭ tribunal. – La Cor. pretór (d. vsl. pretorŭ). substantiv masculin pretoriŭ

prim-prétor s. m., art. prim-prétorul; pl. prim-pré­tori, art. prim-prétorii substantiv masculin prim-pretor

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului pretor

pretor   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pretor pretorul
plural pretori pretorii
genitiv-dativ singular pretor pretorului
plural pretori pretorilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z