PRESCURTÁRE s.f. Acțiunea de a prescurta și rezultatul ei; abreviere, abreviație. [< prescurta]. substantiv femininprescurtare
prescurtáre f., pl. ărĭ. Acțiunea de a prescurta. Lucru prescurtat, maĭ ales vorbind de cărțĭ (rezumat) orĭ de cuvinte (abreviațiune): „P. S.” e o prescurtare în loc de „post-scriptum” orĭ „Prea Sfîntu”. substantiv femininprescurtare
!prescurtáre (pre-scur-) s. f., g.-d. art. prescurtắrii; pl. prescurtắri substantiv femininprescurtare
prescurtare f. 1. acțiunea de a prescurta și lucrul prescurtat; 2. abreviațiune; 3. compendiu. substantiv femininprescurtare
PRESCURTÁRE, prescurtări, s. f. Acțiunea de a prescurta și rezultatul ei; rezumare; abreviere. ♦ (Concr.) Cuvânt, titlu etc. abreviat. – V. prescurta. substantiv femininprescurtare
PRESCURTÁ vb. I. tr. A reduce dimensiunile unui text; a scurta un cuvânt; a abrevia. [< pre- + scurta]. verb tranzitivprescurta
PRESCURTÁ vb. tr. a reduce dimensiunile unui text, ale unei expuneri etc.; a scurta un cuvânt, un titlu; a abrevia. (< pre- + scurta) verb tranzitivprescurta
!prescurtá (pre-scur-) vb., ind. prez. 3 prescurteáză verb tranzitivprescurta
PRESCURTÁ, prescurtez, vb. I. Tranz. A reduce dimensiunile unui text; a scurta un cuvânt, un titlu etc., a abrevia. – Pre2 + scurt. verb tranzitivprescurta
prescurtéz v. tr. (pre- și scurtez). Scurtez, micșorez, fac maĭ scurt în spațiŭ saŭ timp: a prescurta coada unuĭ topor, o vacanță, o ședință. Abreviez, exprim maĭ pe scurt: a prescurta un discurs, o carte, un cuvînt (ca p. îld. pentru). verb tranzitivprescurtez
prescurtare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | prescurtare | prescurtarea |
plural | prescurtări | prescurtările | |
genitiv-dativ | singular | prescurtări | prescurtării |
plural | prescurtări | prescurtărilor |