preoți definitie

credit rapid online ifn

preot m. 1. cel ce prezidă ceremoniile cultului; 2. în biserica creștină, cel consacrat serviciului divin; 3. fig. profet: preot deșteptării noastre EM. [Vechiu-rom. preut = lat. vulg. PREBITER (clasic PRESBYTER), lit. bătrân (= venerabil), numire onorifică ca călugăr și stareț]. substantiv masculinpreot

preót (préoți), s. m. – Prezbiter, sacerdot. – Var. mold. preut, Trans. preót. Mr. preftu, istr. prewt. Lat. prĕbĭter, var. vulgară a lui prĕsbyter (Densusianu, Hlr., 126; Pușcariu 1375; Candrea-Dens., 1441; REW 6750), cf. alb. prift (Philippide, II, 651), vegl. prat, it. prete (abruz. préute), prov., v. fr. preire, cat. prévere.Der. (toate cu var. mold.) preoteasă, s. f. (nevastă de preot); preoți, vb. (a sluji ca preot); preoție, s. f. (sacerdoțiu); preoțesc, adj. (sacerdotal); preoțește, adv. (ca preoții); preoțime, s. f. (adunare de preoți). Este dubletul lui presbiter, s. m., din lat., var. presviter, din ngr. πρεσβύτερος, der. protopresbiter, s. m. (protopop), din ngr. προτοπρεσβύτερος. substantiv masculinpreot

credit rapid online ifn

préot ș. a., V. preut. substantiv masculinpreot

préot s. m., pl. préoți substantiv masculinpreot

préut m. (lat. pop. prébiter, -tri, îld. presbiter, bătrîn, preut [!], infl. de praebére, a oferi, d. vgr. presbýteros, maĭ bătrîn, preut, présbys, bătrîn; it. prete, fr. prêtre, sp. pg. preste; germ. priester. V. prezbit). Cp. cu călugăr, stareț, senior). Persoană oficială care face serviciu divin în biserică orĭ la alte ceremoniĭ afară din biserică: preut creștinesc, budist ș. a. Fig. Persoană demnă de venerațiune: acest profesor e un adevărat preut în clasa luĭ. – Și préot (Munt.) și preót (Trans. Ban.). Oficial și prevíter, fem. -íteră (ngr. presviteros, -téra). Gradele cleruluĭ de mir sînt: diacon și preut ca: sachelar, econom, stavrofor), ĭar ale călugăriiĭ: ierodiacon (ipo- și arhidiacon), ieromonah (singhel, protosinghel, arhimandrit fără mitră saŭ cu mitră [mitrofor]) și arhiereŭ (episcop, arhiepiscop, mitropolit, patriarh). V. popă, părinte, hoge, rabin. substantiv masculinpreut

PRÉOT, preoți, s. m. (În majoritatea religiilor primitive sau superioare) Persoană care oficiază cultul religios, fiind, în această postură, mijlocitor între om și divinitate și reprezentând pe semenii săi în sfera sacrului, fără a o perturba; popă. ♦ Fig. Persoană care slujește un ideal, o învățătură; apostol. ◊ Mare preot = conducătorul suprem al cultului (la vechii evrei, egipteni etc.). – Lat. presbiterum. substantiv masculinpreot

preoțí (a ~) (pre-o-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. preoțésc, imperf. 3 sg. preoțeá; conj. prez. 3 să preoțeáscă verb tranzitivpreoți

preoțì v. a fi, a se face preot: cei ce voiau să se preoțească. verb tranzitivpreoțì

PREOȚÍ, preoțesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face preot; a (se) popi, a (se) hirotonisi. 2. Intranz. (Înv.) A exercita funcția de preot; a păstori. [Pr.: pre-o-] – Din preot. verb tranzitivpreoți

2) preuțésc v. tr. (d. preut). Est. Fac preut. V. intr. Funcționez ca preut: a preuțit 50 de anĭ. – În vest preo-. V. popesc 2. verb tranzitivpreuțesc

Sinonime,conjugări si rime ale cuvantuluipreoți

preoți   infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)preoți preoțire preoțit preoțind singular plural
preoțind preoțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) preoțesc (să)preoțesc preoțeam preoții preoțisem
a II-a (tu) preoțești (să)preoțești preoțeai preoțiși preoțiseși
a III-a (el, ea) preoțește (să)preoțeai preoțea preoți preoțise
plural I (noi) preoțim (să)preoțim preoțeam preoțirăm preoțiserăm
a II-a (voi) preoțiți (să)preoțiți preoțeați preoțirăți preoțiserăți
a III-a (ei, ele) preoțesc (să)preoțească preoțeau preoți preoțiseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z