prelúcă (prelúci), s. f. – Rariște, poiană. Bg. proluka (Candrea), cf. luncă, și rut. preluka. substantiv femininprelucă
PRELÚCĂ, preluci, s. f. (Reg.) 1. Poiană mică. 2. (Rar) Spărtură, despicătură (în nori, în gheață etc.). – Ucr. pryluka. substantiv femininprelucă
prelúcă f., pl. ĭ (rut. preluka, id., d. luká, pajiște, vsl. lonka, luncă; bg. proluka, crăpătură. V. lucină). Nord. Poĭană. Olt. „Trecătoare îngustă” (rev. I. Crg. 13, 116), Poĭeniță (?): porniră ocolind luminișurile, poĭenele și prelucile (N.Pl. Ceaur, 12 și 20). substantiv femininprelucă