pregeta definitie

2) préget, a -á v. tr. (lat. *prae-agito, *prae-igĭto, *praegito, mă gîndesc înainte, compus [ca și cógito] al luĭ ágito, -áre, a agita. După Dens., d. lat. *pigritare, cl. -ari, a se lenevi, de unde, pin [!] met., pregetare). Vechĭ. Ezit, șovăĭesc, mă codesc, mă gîndesc dacă trebuĭe să fac orĭ nu: a pregeta binele sufletuluĭ, osteneala. Azĭ. V. intr. Nu pregeta să plecĭ, a pleca. verb tranzitivpreget

pregetá (pregetát, pregetát), vb. – 1. A se îndoi, a ezita, a pierde timpul, a șovăi. – 2. A întîrzia. Lat. pῑgritāri, prin intermediul unei forme cu metateză, *prigitare (Candrea-Dens., 1440; Candrea, Rom., XXXVI, 325; REW 6492). Der. din lat. *prae-ăgῑtāre (Scriban) este mai puțin probabilă. – Der. preget, s. n. (îndoială, șovăire; lene); pregetător, adj. (încet, întîrziat, leneș). verb tranzitivpregeta

PREGETÁ, préget, vb. I. 1. Intranz. A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. 2. Tranz. (Înv.) A cruța, a menaja. Turcii pricepură importanța acestei cetăți și nu pregetară nici o jertfă spre a o dobândi (BĂLCESCU). – Lat. *prigitare (= *pigritare < pigritia). verb tranzitivpregeta

pregetá (a ~) vb., ind. prez. 3 prégetă verb tranzitivpregeta

pregetà v. a întârzia: Turcii nu pregetă a răspunde OD. [Cf. slav PRĬEJĬDATĬ, a amâna]. verb tranzitivpregetà

PREGETÁ, préget, vb. I. Intranz. (Pop.) A sta pe gânduri înainte de a face ceva; a șovăi, a ezita, a se codi; p. ext. a întârzia, a zăbovi, a se lenevi, a sta inactiv. – Probabil lat. *prigitare. verb tranzitivpregeta