reduceri si promotii 2018
Definitie predică - ce inseamna predică - Dex Online

predică definitie

a ține (cuiva) o predică expr. a mustra, a dojeni, a ține (cuiva) o lecție de bună-cuviință. substantiv feminin aține

PRÉDICĂ s.f. Cuvântare rostită de preot în biserică; propovedanie, cazanie; (p. ext.) orice expunere cu conținut moralizator. [< it. predica]. substantiv feminin predică

PRÉDICĂ s. f. 1. cuvântare rostită de preot în biserică, axată pe un text biblic și cuprinzând învățături. 2. (peior.) expunere cu conținut moralizator; dojană. (< it. predica) substantiv feminin predică

*prédică f., pl. ĭ (it. prédica, de unde și ngr. prédika [scris préntika], rus. predika, germ. predigt). Discurs ținut pentru a moraliza poporu: a ținea o predică. Fig. Iron. Mustrare lungă și plicticoasă. – Odinioară cazánie, prodovedanie, apoĭ omilíe și didahie. V. cuvîntare. substantiv feminin predică

prédică s. f., g.-d. art. prédicii; pl. prédici substantiv feminin predică

predică f. 1. cuvântare bisericească rostită din amvon; 2. fam. mustrare lungă. substantiv feminin predică

PRÉDICĂ, predici, s. f. Cuvântare rostită de un cleric în biserică, în care se explică și se comentează un text biblic și se dau credincioșilor îndrumări morale; omilie; p. gener. expunere cu conținut moralizator. – Din predica. substantiv feminin predică

*prédic, a v. tr. (lat. práe-dico, -cáre. V. dedic). Pronunț de pe catedră saŭ de pe anvon învățăminte morale. Îndemn, recomand: a predica economia. V. intr. Predic din exemple, fac lucrurĭ morale ca să le imiteze [!] și alțiĭ. Predic în deșert, predic fără să mă asculte nimenĭ. V. prodovăduĭesc. verb tranzitiv predic

predicá (a ~) vb., ind. prez. 3 prédică verb tranzitiv predica

PREDICÁ vb. I. intr. 1. A rosti o predică. ♦ tr. (Fig.) A sfătui, a recomanda cu insistență. 2. (Fil.) A atribui unui subiect o calitate sau un atribut. [P.i. prédic. / < lat. praedicare, cf. it. predicare]. verb tranzitiv predica

PREDICÁ vb. I. intr. 1. a rosti o predică. 2. (fil.) a atribui unui obiect o calitate sau un atribut. II. tr. a recomanda cu insistență; a propovădui. (< lat. praedicare) verb tranzitiv predica

predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicație, s. f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s. n., din fr. prédicat; predicator, s. m., din fr. prédicateur. verb tranzitiv predica

predicà v. 1. a anunța cuvântul lui D-zeu, a instrui poporul prin cuvântări religioase și morale: a predica Evanghelia; 2. fig. a îndemna, a recomanda: a predica cumpătarea. verb tranzitiv predicà

PREDICÁ, prédic, vb. I. Intranz. (Despre clerici) A rosti o predică. ◊ Expr. A predica în deșert (sau în pustiu) = a vorbi degeaba, a da sfaturi cuiva care nu le ascultă. ♦ Tranz. (Fam.) A recomanda ceva cu insistență; a răspândi, a propaga idei, concepții etc. – Din lat. praedicare. verb tranzitiv predica

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului predică

predică   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular predică predica
plural predici predicile
genitiv-dativ singular predici predicii
plural predici predicilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z