precursor definitie

PRECURSÓR, -OÁRE I. s. m. f. predecesor. II. adj. care precedă, anunță un fapt. (< fr. précurseur, lat. praecursor) substantiv masculin și feminin precursor

PRECURSÓR, -OÁRE s.m. și f. Înaintaș, premergător (într-un domeniu oarecare). [Cf. fr. précurseur, lat. praecursor]. substantiv masculin și feminin precursor

*precursór, -oáre adj. (lat. praecúrsor, -óris, d. prae, înainte, și cúrrere, cursum, a alerga. V. curg). Premergător, care precede anunțînd orĭ pregătind calea altuĭa: semnele precursoare ale furtuniĭ. Subst. Alchimiștiĭ aŭ fost precursoriĭ chimiștilor. V. preditecĭ. substantiv masculin și feminin precursor

precursór s. m., pl. precursóri substantiv masculin și feminin precursor

precursor m. premergător. substantiv masculin și feminin precursor

PRECURSÓR, -OÁRE, precursori, -oare, s. m. și f. Persoană care pregătește, prin activitatea sa, terenul pentru o dezvoltare ulterioară mai largă într-un anumit domeniu; deschizător de drumuri; înaintaș, premergător. – Din fr. précurseur. substantiv masculin și feminin precursor

precursoáre s. f., g.-d. art. precursoárei; pl. precursoáre substantiv masculin și feminin precursoare

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru). substantiv masculin și feminin înaintemergător