PRECUGETÁRE s. f. (Înv.) Acțiunea de a precugeta; premeditare. substantiv femininprecugetare
precugetare f. cugetare înainte de a lucra, deplină cunoștință în facerea unui lucru. substantiv femininprecugetare
*precúget, a -á v. tr. (d. cuget). Rar. Premeditez. verb tranzitivprecuget
PRECUGETÁ, precúget, vb. I. Tranz. (Înv.) A chibzui, a medita înainte de a face ceva; a premedita, a plănui. – Din pre2- + cugeta. verb tranzitivprecugeta
precugetare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | precugetare | precugetarea |
plural | precugetări | precugetările | |
genitiv-dativ | singular | precugetări | precugetării |
plural | precugetări | precugetărilor |