PRECONTÁ, precontez, vb. I. Intranz. (Rar) A conta (de mai mult timp) pe ceva sau pe cineva; a avea în perspectivă. – Din pre2- + conta. verbpreconta
preconta verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)preconta | precontare | precontat | precontând | singular | plural | ||
precontând | precontați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | precontez | (să)precontez | precontam | precontai | precontasem | |
a II-a (tu) | precontezi | (să)precontezi | precontai | precontași | precontaseși | ||
a III-a (el, ea) | precontează | (să)precontai | preconta | precontă | precontase | ||
plural | I (noi) | precontăm | (să)precontăm | precontam | precontarăm | precontaserăm | |
a II-a (voi) | precontați | (să)precontați | precontați | precontarăți | precontaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | precontează | (să)preconteze | precontau | precontară | precontaseră |