reduceri si promotii 2018
Definitie practica - ce inseamna practica - Dex Online
Alege sensul dorit: practica - substantiv feminin practica - verb tranzitiv

practica definitie

práctic adj. m., pl. práctici; f. práctică, pl. práctice adjectiv practic

practic a. 1. care duce la acțiune, la aplicațiune: știință practică; 2. care urmărește realitatea lucrurilor: om, spirit practic. adjectiv practic

PRÁCTIC, -Ă adj. 1. Referitor la practică. ♦ Care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează, dă rezultate concrete; util. ♦ Comod, folositor; ingenios. 2. Cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. [Cf. fr. pratique, germ. praktisch < lat. practicus]. adjectiv practic

práctic (práctică), adj. – Util, priceput, versat. Lat. praticus (sec. XIX). – Der. practică, s. f., din fr. pratique, și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. πραϰτϰά (Gáldi 234); nepractic, adj. (puțin practic, impracticabil); practicabil, adj., din fr. praticable; impracticabil, adj. (impracticabil); practica, vb., din fr. pratiquer; practicant, adj. și s. m., din fr. pratiquant și ca s. din germ. Prakticant; practician, s. m., din fr. praticien; practicos, adj. (expert, experimentat), din ngr. πραϰτϰός, sec. XIX, înv. Cf. praxis. adjectiv practic

PRÁCTIC, -Ă I. adj. 1. referitor la practică. ◊ care tinde către o acțiune, către o realizare; care realizează ceva, dă rezultate concrete; util. ◊ comod, folositor; ingenios. 2. (despre oameni) cu spirit de acțiune; îndemânatic, destoinic. II. s. f. 1. activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ◊ aplicare a cunoștințelor teoretice; (p. ext.) experiență, rutină. ◊ stagiu pe care îl face un student sau un elev într-o întreprindere. 2. ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. exercitare a unei profesiuni; profesare. 4. (pl.) ceremonie, manifestare exterioară specifică unui cult, unei credințe etc. (< lat. practicus, gr. praktikos, germ. praktisch, după fr. pratique, germ. Praktik, gr. praktike) adjectiv practic

1) *práctic, -ă adj. (vgr. praktikós, care consistă în acțiune, d. práktes, lucrător, executor, prásso, lucrez, execut). Care consistă în aplicațiune, în acțiune (în opoz. cu teoretic, științific, speculativ): gramatica practică a uneĭ limbĭ. Comod, ușor de mînuit: o mașină practică. Care știe să tragă folos (nu ideolog): Englejiĭ îs foarte practicĭ. S. m. și f. Practician, care se pricepe bine în diagnoză: acest medic e un practic distins. S. f., pl. ĭ. Execuțiune, aplicațiune, întrebuințarea regulelor și principiilor uneĭ științe saŭ arte (în opoz. cu teorie): a pune în practică o regulă. Exercițiŭ, facere: practica bineluĭ e o mare mulțămire. Experiență, deprindere, uz: a cîștiga practica afacerilor, a ști o limbă din practică. Pl. Uzurĭ la ceremoniĭ, acte exterioare ale cultuluĭ: practicĭ religioase. Obiceĭurĭ, maĭ ales urîte: aĭ face bine să lașĭ aceste practicĭ. Adv. În mod practic: s´a condus practic în vĭață. – Pe la 1800 se zicea practicós (adj.), după ngr., ca plicticos, simandicos. adjectiv practic

PRÁCTIC, -Ă, practici, -ce, adj. 1. Care se poate executa sau care se efectuează în mod concret; care se verifică prin practică și se poate aplica în viață; care se bazează pe practică; concret, real. ♦ Care corespunde necesităților de fiecare zi; care este ușor de folosit, util, comod sau economicos. 2. (Despre oameni) Care știe să se orienteze în viața de toate zilele, care știe să aplice cunoștințele la viața de toate zilele, care are simțul realității; p. ext. îndemânatic, destoinic, priceput. – Din fr. practique, lat. practicus. adjectiv practic

*practicián, -ă s. (fr. praticien). Medic care are mare practică (mare pricepere) în dĭagnoză. – Se poate zice și practic, ca critic, d. critică. adjectiv practician

práctică s. f., g.-d. art. prácticii; pl. práctici substantiv feminin practică

PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței și dezvoltării societății, în primul rând procesul producției materiale. ♦ Aplicare și verificare pe teren a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode și de procedee aplicate și verificate efectiv. 3. Experiență, rutină. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos]. substantiv feminin practică

practică f. 1. aplicarea, întrebuințarea regulelor și principiilor unei arte sau științe, în opozițiune cu teoria; 2. exercițiu: practica binelui; 3. experiență căpătată prin exercițiu: are multă practică; 4. datină particulară: a cunoaște practicele unei țări; 5. ceremonii, acte exterioare relative la cult. substantiv feminin practică

PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesii, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. ◊ Practică judiciară = ansamblul soluțiilor date de instanțele judecătorești în rezolvarea unor litigii concrete. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie specifică unui cult, unei credințe sau uzanțe. – Din germ. Praktik, fr. pratique. substantiv feminin practică

líberă práctică adj. + s. f. substantiv feminin liberăpractică

2) práctic, a v. tr. (fr. pratiquer, d. pratique [adj.], practic). Pun în practică: a practica binele. Exercit o profesiune liberă: a practica medicina. Fac, execut: a practica o deschizătură, un șanț. Obișnuĭesc, uzitez: nu practicăm noĭ asemenea lucrurĭ ! V. metahirisesc. verb tranzitiv practic

PRACTICÁ vb. I. tr. A pune în practică. ♦ A profesa, a exercita o meserie, un sport etc. [P.i. práctic. / cf. fr. pratiquer, germ. praktizieren]. verb tranzitiv practica

PRACTICÁ vb. tr. a pune în practică. ◊ a profesa, a exercita o meserie, un sport etc. (după fr. pratiquer) verb tranzitiv practica

practicá (a ~) vb., ind. prez. 3 práctică verb tranzitiv practica

practicà v. 1. a pune în practică: a practica virtutea; 2. a exersa o profesiune: a practica medicina; 3. a executa: a practica o operațiune; 4. a face: a practica o deschizătură în zid; 5. a ținea strict ceremoniile cultului. verb tranzitiv practicà

PRACTICÁ, practic, vb. I. Tranz. 1. A exercita o meserie, o profesie; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuința. Practică virtutea. Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaură într-un perete. 3. A respecta cu strictețe ceremoniile, cerințele unui cult. – Din fr. pratiquer (după practică). verb tranzitiv practica

A PRACTICA FELAȚIA a avea vocea groasă, a cânta la flautul cu gușă / cu taragot, a fi guraliv(ă), a o lua în gură, a o lua la clarinet / la muie, a lua porcul la trântă, a o lua sus, a pupa înalt, a râde ca muta la înghețată, a sta la etaj, a o suge, a suge nasul la morți, a suge pixu’, a trage o clanță, a trece la ciocofon. verb tranzitiv apracticafelația

A PRACTICA CUNILIȚIA a ciufuli veverița, a da limbi, a limba, a linge cireașa / chiseaua, a-i lua (cuiva) mustățile la tors, a-i mirosi crinul (unei femei), a paște, a pune botul, a pune botul la savarină, a pupa adânc, a sorbi ceașca, a trage o clanță / limbi. verb tranzitiv apracticacuniliția

A PRACTICA PROSTITUȚIA a bubui banana, a curvi, a și-o da contra cost, a face traseul / trotuarul, a ieși la maidan, a trage la calendar, a o ține pe caldarâm. verb tranzitiv apracticaprostituția

Sinonime, conjugări si rime ale cuvantului practica

practica   substantiv feminin infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) practica practicare practicat practicând singular plural
practicând practicați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) practic (să) practic practicam practicai practicasem
a II-a (tu) practici (să) practici practicai practicași practicaseși
a III-a (el, ea) practică (să) practicai practica practică practicase
plural I (noi) practicăm (să) practicăm practicam practicarăm practicaserăm
a II-a (voi) practicați (să) practicați practicați practicarăți practicaserăți
a III-a (ei, ele) practică (să) practice practicau practica practicaseră
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z