prăpastie definitie

prăpástie (-ăstii), s. f. – 1. Hău, abis, genune. – 2. Gol, imensitate. – 3. Prostie, fleac. – Sl. (rus.) propastĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 211), cf. prăpădi. – Der. prăpăstui, vb. (a rostogoli; refl., a se năpusti; refl., a se tulbura); prăpădere, s. f. (înv., prăpastie), creație personală a lui Dosoftei; prepestenie, s. f. (Olt., prăpastie; dezastru). substantiv feminin prăpastie

prăpástie f. (vsl. propastĭ, rus. própastĭ. V. prăpădesc). Abis, precipițiŭ, loc foarte adînc în care poțĭ cădea: prăpăstiile Carpaților. Pl. Fig. Iron. Enormitățĭ, bazaconiĭ, prostiĭ saŭ mincĭunĭ colosale: ce prăpăstiĭ spune acela? – Vechĭ prăpáste și propáste, pl. ăștĭ. substantiv feminin prăpastie

prăpástie (-ti-e) s. f., art. prăpástia (-ti-a), g.-d. art. prăpástiei; pl. prăpắstii, art. prăpắstiile (-ti-i-) substantiv feminin prăpastie

PRĂPÁSTIE, prăpăstii, s. f. Povârniș înalt și abrupt, situat de obicei într-o regiune muntoasă; hău, abis, genune. ♦ Expr. A duce (sau a împinge, a băga pe cineva) în prăpastie = a cauza (cuiva) mari neajunsuri; a duce la pierzanie, la pieire, a distruge. A fi (sau a se afla) pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-o situație extrem de critică. A spune (sau a vorbi) prăpăstii = a) a spune lucruri care înspăimântă; b) a spune lucruri lipsite de rațiune, prostii, bazaconii. ♦ Fig. Nenorocire, dezastru; primejdie mare. ♦ (Înv. și pop.) Noian de ape; adâncul apelor. [Pl. și: prăpăstii] – Din sl. propastĩ. substantiv feminin prăpastie

prăpastie f. 1. groapă adâncă; 2. pl. lucruri nemai auzite: n’auzi ce prăpăstii spun frații tăi ? ISP. [Slav. PROPASTĬ]. substantiv feminin prăpastie

a spune prăpăstii expr. 1. a spune lucruri care înspăimântă. 2. a spune lucruri lipsite de rațiune / prostii / bazaconii. substantiv feminin aspuneprăpăstii

a vorbi prăpăstii expr. a spune prostii. substantiv feminin avorbiprăpăstii